Șeful statului a avut, la Batumi, mai multe întrevederi bilaterale

0
19

În cadrul vizitei de lucru pe care a efectuat-o în zilele de 19-20 iulie la Batumi, Georgia, Președintele Maia Sandu a avut mai multe întrevederi bilaterale.

Pe finalul primei zile, șeful statului s-a întâlnit cu Charles Michel, Președintele Consiliului European, cu care a discutat despre rezultatele alegerilor din Republica Moldova, despre pașii ce urmează după formarea Guvernului și primele acțiuni ale noii majorități parlamentare.

I-am mulțumit domnului Președinte pentru planul de redresare economică de 600 de milioane de euro pentru țara noastră, anunțat de Comisia Europeană la începutul verii, și pentru deschiderea de a sprijini autoritățile Moldovei în implementarea agendei noastre de reforme. R. Moldova are nevoie de o transformare internă profundă, iar Uniunea Europeană rămâne un partener important în acest proces”, a spus Maia Sandu.

În aceeași zi, Președintele Maia Sandu a avut o întrevedere cu omologul său ucrainean, Volodymyr Zelenskyy.

Cei doi oficiali au abordat mai multe subiecte de pe agenda bilaterală și au convenit că, odată cu instalarea noului executiv de la Chișinău, guvernul Republicii Moldova și cel al Ucrainei se vor convoca pentru a lucra punctual pe aceste subiecte, care vizează interesele ambelor țări.

Vizita de lucru la Batumi s-a încheiat cu o discuție constructivă pe care Maia Sandu a avut-o, în dimineața de 20 iulie, cu Salome Zourabichvili, Președintele Georgiei.

„Am trecut în revistă agenda bilaterală dintre țările noastre, am convenit să extindem contactele la nivel înalt și să găsim soluții inovatoare pentru intensificarea relațiilor economice și comerciale dintre Republica Moldova și Georgia. I-am mulțumit doamnei Președinte pentru invitația la conferință și pentru eforturile sale de a pune în valoare oportunitățile oferite de Parteneriatul Estic”, a menționat, pe finalul aflării sale în Georgia, Președintele Maia Sandu.

moldpres.md

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here