Șeful statului a înmânat Diplome de Onoare celor mai buni absolvenți de liceu

0
29

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a decernat astăzi Diplome de Onoare absolvenților de liceu din întreaga țară, care au obținut media 9,6-10 la examenele de Bacalaureat.

I-am salutat azi pe cei 105 absolvenți care au susținut Bacalaureatul 2021 cu o medie de la 9,6 până la 10. I-am felicitat pentru rezultatul lor remarcabil, le-am urat succes în realizarea viselor și le-am înmânat, în semn de apreciere, Diplome de Onoare ale Președintelui Republicii Moldova. Avem tineri foarte buni, de care suntem mândri”, a spus șeful statului.

Unii dintre absolvenți vor rămâne să învețe în Moldova, alții vor merge la studii peste hotare, dar sper că, peste câțiva ani, toți vor pune umărul la reconstruirea și dezvoltarea Republicii Moldova. Contăm pe contribuția creatoare a generației tinere. Între timp, noi vom porni – alături de noua majoritate parlamentară și de viitorul Guvern – o curățenie generală în toată țară”, a subliniat Președintele Maia Sandu.

După ceremonia de decernare a premiilor, șeful statului a invitat absolvenții să viziteze Președinția Republicii Moldova.

În acest an, 18 elevi au absolvit liceul cu media 10; doi elevi cu media 9,8; 84 de elevi cu media 9,75 și un elev cu media 9,6.

moldpres.md

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here