Viceprimarul municipiului Chișinău, Angela Cutasevici, a participat la deschiderea oficială a taberei online „Acasă la Chișinău” – o inițiativă a Primăriei Capitalei, realizată în parteneriat cu Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu” și Direcția Generală Cultură și Patrimoniu Cultural.
Proiectul este dedicat copiilor moldoveni din diaspora, cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani, care s-au conectat din diferite colțuri ale lumii pentru a descoperi Chișinăul prin intermediul unor activități interactive și educative.
În perioada 14–25 iulie 2025, de luni până vineri, între orele 11:00 și 13:00 (ora Chișinăului), copiii participă la ateliere video, întâlniri cu meșteri populari, povestitori, activități creative, dar și la prezentări despre legendele și simbolurile orașului. Tabăra are loc în format online, prin intermediul platformei Zoom, în cadrul Festivalului „Te salut, Chișinău!”.
Participarea este gratuită, iar înscrierea este deschisă pe tot parcursul desfășurării activităților. Cei interesați pot afla mai multe detalii și pot accesa programul complet pe site-ul: https://tabaraacasalachisinau.tilda.ws, iar formularul de înregistrare este disponibil aici: https://bit.ly/acasalachisinau2025.
Participanții vor primi materiale interactive, vor completa un jurnal de tabără, iar lucrările realizate vor fi prezentate online – o punte afectivă care îi conectează pe copii cu orașul Chișinău, indiferent de distanța fizică.












