Foto: simbol

Primăria Municipiului Chișinău reamintește cetățenilor despre faptul că termenul-limită pentru privatizarea locuințelor de stat a fost prelungit până la data de 31 mai 2026.

Prin urmare, persoanele din municipiul Chișinău, care domiciliază în locuințele de stat eligibile pentru privatizare, conform Legii privatizării fondului de locuințe nr. 1324/1993, dar care nu le-au privatizat până în prezent, pot depune cereri scrise către Comisia municipală de privatizare a fondului de locuințe, prezentând setul de documente ce le certifică dreptul de a dobândi în proprietate privată locuința vizată.

Totodată, cetățenii care dețin deja o hotărâre de privatizare a locuinței emisă de Comisia municipală, dar care nu au finalizat procedura de înregistrare a dreptului de proprietate conform prevederilor cadrului legal, sunt îndemnați să se adreseze către Direcția generală economie, comerț şi turism a Consiliului municipal Chișinău pentru a primi consultațiile şi suportul necesar finalizării procesului.

De asemenea, pentru a simplifica și accelera procesul de obținere a documentelor aferente privatizării locuințelor din municipiul Chișinău, vă informăm despre posibilitatea utilizării platformei de plăți electronice ”MPay- https://mpay.gov.md” (categoria: serviciile Direcției generale economie, comerț și turism a CMC).

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.