În această dimineață, în capitală au căzut primii fulgi din acest an, iar temperaturile au scăzut până la -9 grade, noaptea trecută.
Începând cu ora 05:00 dimineața, ÎM Regia „Exdrupo” a intervenit pe străzile din oraș și căile de acces spre suburbii, cu 15 autospeciale, un încărcător și două tractoare cu perie, pentru prevenirea formării poleiului pe carosabil, fiind împrăștiate aproximativ 12 tone de sare.
De cealaltă parte, Regia „Exdrupo” are în dotare 56 autospeciale și mecanisme funcționale pentru a interveni la necesitate pe arterele magistrale și străzile secundare unde circulă transportul, precum și pe drumurile de acces spre localitățile din componența municipiului Chișinău.
Amintim că meteorologii au anunțat posibile precipitații sub formă de ninsoare pentru sfârșitul acestei săptămâni.












