Trainingul „Management și Leadership” – 15.12.2018

0
930

Activitatea interactivă organizată recent de către Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, în colaborare cu Academia NICOLAE DUMITRESCU, privind MANAGEMENTUL ȘI LEADERSHIPUL: decizii eficiente și ORIGAMI s-a desfășurat în paralel pentru circa 30 de conducători ai instituțiilor de învățământ preșcolar și general.

Astfel, Liceul Teoretic „A.S.Pușkin” și Biblioteca Municipală „B.P.Hasdeu” au facilitat accesul participanților la training, aici desfășurându-se activitatea în cele două grupuri de lucru, iar informațiile relevante despre concentrarea pe decizii, criteriile eficienței, deciziile bune și mai puțin bune, deciziile logice, deciziile bazate pe emoții/preferințe și decizii spontane etc. au avut un impact benefic, potrivit participanților.

Totodată, în cadrul trainingului conducătorii au analizat exemple și modele de conducere apropiate activității unui director de școală, fiind aplicată de asemenea Tehnica întrebărilor pentru un dialog constructiv dintre traineri și directori.

Precizăm că această colaborare dintre DGETS și Academia „Nicolae DUMITRESCU” a fost inițiată recent și va avea continuitate.

De această dată, în cadrul IPLT „A.S.Pușkin” ne-a impresionat Camelia Graur, trainer experimentat, cu 13 ani de stagiu, majoritatea în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.