Transportul public în Chișinău va fi gratuit până pe 10 aprilie

0
83

Din 25 martie și până la 10 aprilie, călătoriile cu transportul public municipal, troleibuze și autobuze, va fi gratuit.

Măsura a fost luată pentru o perioadă de 15 zile, după ce taxatorii au fost chemați să nu mai iasă la muncă, drept măsură pentru prevenirea infectării prin COVID-19.

O decizie în acest sens a fost aprobată miercuri de Comisia pentru situații excepționale a municipiului Chișinău, ca urmare a stabilirii măsurii enunțate de către autoritatea națională de profil.

Funcționalitatea troleibuzelor și autobuzelor de linie, fără taxatori are drept scop minimizarea contactului dintre cei care eliberează bilete de călătorie și pasageri și, respectiv, stoparea infectării cu virusul de tip nou.

Totodată, precizăm că programul de activitate al transportului public din capitală continuă să fie organizat în regim restricționat: între orele: 05:30-10:00, dimineața și între orele:16:00 – 20:00, seara.

Ulterior, municipalitatea va prezenta Comisiei naționale pentru situații excepționale informația despre pierderile suportate timp de 15 zile, în urma transportării gratuite a călătorilor, cu solicitarea ca aceste cheltuieli să fie compensate din sursele Fondului de Rezervă al Guvernului.

chisinau.md

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here