Zilele trecute, pe str. Florilor, din sectorul Rîșcani al Capitalei, au fost construite 3 treceri pietonale supraînălțate. În zonă se află mai multe instituții de învățământ și de educație timpurie. În prezent se lucrează pe strada Matei Basarab, la trecerea de pietoni din adiacența Liceului Teoretic ,,Matei Basarab”, după care lucrările vor fi inițiate în sectorul Ciocana.
Potrivit autorităților locale, în total, în anul curent urmează a fi amenajate 22 treceri pietonale supraînălțate în mai multe sectoare ale orașului, preponderent în zonele unde se află mai multe instituții educaționale.
Totodată, în vara curentă vor fi inițiate lucrările de amenajare a spațiilor de refugiu pe trecerile pietonale, unde carosabilul are mai mult de 3 benzi de deplasare pe sens.
Amintim că prima trecere de acest fel a fost amenajată în anul trecut pe str. Florilor, în fața Liceului Teoretic „Ștefan cel Mare”, iar recent o trecere de pietoni de pe strada Miron Costin din Capitală a fost securizată suplimentar cu butoane fotovoltaice încorporate. Echipamentul este o premieră pentru Chișinău.
Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.