Trei spitale municipale sunt eficientizate energetic. Lucrările de reabilitare se desfășoară în cadrul a trei instituții medicale municipale: SCM „Sfânta Treime”; SCM „Valentin Ignatenco”; SCM „Gheorghe Paladi”.
Primăria municipiului Chișinău, cu sprijinul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Băncii Europene pentru Investiții (BEI) și E5P, este în proces final de implementare a Proiectului de „Eficiență energetică și reabilitare termică a clădirilor publice din municipiul Chișinău”.
Spitalele, ca fond imobiliar al orașului Chișinău, cuprind clădiri vechi cu performanță energetică scăzută.
Astfel, măsurile de eficiență energetică, realizate de Primăria Chișinău, includ un șir de activități, așa precum izolarea termică a pereților și acoperișului, înlocuirea tâmplăriei (geamurilor și ușilor), modernizarea stației de termoficare și rețelelor de distribuție a agentului termic, înlocuirea becurilor și corpurilor de iluminat (LED), înlocuirea ascensoarelor, instalarea sistemelor fotovoltaice, eliminarea azbestului.
Lucrările de eficiență în spitale au ca obiectiv final reabilitarea complexă a blocurilor învechite ale spitalelor, asigurarea indicatorilor înalți de performanță energetică prin reducerea consumului și optimizarea costurilor de energie electrică și termică, oferirea unui grad înalt de confort și satisfacție a pacienților.
În urma acestor activități, pacienții și personalul medical al spitalelor vor beneficia de condiții confortabile și sănătoase, precum temperatura interioară confortabilă, iluminare suficientă, eliminare de azbest, cu un consum redus de energie (peste 50%) și reducere a gradului de poluare și emisii, menționează municipalitatea.
Valoarea lucrărilor în aceste spitale este de aproximativ 140 de milioane de lei. Progresul lucrărilor este de 90-95%.
Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.