Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică(ANRE) a stabilit pentru următoarele 3 zile, 10-12 septembrie, noile prețuri la carburanți. Astfel, un litru de benzină se ieftinește cu 25 de bani și va costa 24,24 lei, iar un litru de motorină va fi mai ieftin cu 27 de bani și va costa 27,59 lei.
În acest sens, ANRE precizează că, pe parcursul ultimei săptămâni (05.09.2022-11.09.2022), în procesul de stabilire a prețurilor maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a înregistrat o scădere constantă atât a valorilor pentru benzină, cât și pentru motorină.
Prin urmare, în ultima perioadă, prețul la benzină a scăzut cu 1,60 lei/litru, iar prețul la motorină cu 0,62 lei/litru.
Scăderea prețurilor de comercializare a carburanților de către ANRE se datorează diminuării cotațiilor Platts, indicator care stă la baza metodei actuale de determinare a nivelului prețurilor în condițiile în care Republica Moldova importă produsele petroliere în proporție de 100%.
În același timp, Agenția menționează că se păstrează în continuare un nivel mai ridicat al cotațiilor la motorină în raport cu cotațiile pentru benzină. Această tendință se explică prin cererea tot mai mare pentru motorină din partea marilor consumatori și deficienților de ordin logistic cu care încă se mai confruntă industria petrolieră de pe continentul european.












