În municipiul Chișinău nu au fost administrate vaccinuri împotriva COVID-19 cu termen expirat. Asigurările vin din partea lui Boris Gîlcă, Șeful Direcției Generale Asistenţă Socială și Sănătate.
„Noi nu am admis așa ceva. Pe 17 noiembrie curent Ministerul Sănătății ne transmitea nouă 1000 de doze de vaccin Johnson, termenul cărora expira în două zile. A stat într-o instituție departamentală până i-a expirat termenul dar pentru asta sunt instituțiile de anchetă care trebuie să investigheze cazul,” a declarat Gîlcă în cadrul emisiunii Alo Capitala cu Margareta Răducanu.
Potrivit lui Boris Gîlcă, acesta a dat imediat indicații să nu recepționeze nimeni acest lot de vaccin.
„Este o gafă enormă a Ministerului Sănătății”, a mai menționat Șeful Direcției.
Fiind întrebat de către prezentatoare dacă trebuie să își dea demisia ministrul sănătății pentru această gafă, Gîlcă a ținut să spună că nu este el în drept de a decide acest lucru, însă, „pentru așa cazuri similare au fost demiși miniștri din Ucraina și țările UE”.
Declarația a fost făcută după ce, săptămâna trecută, Curtea de Conturi a constatat că mii de moldoveni au primit vaccinuri anti-COVID-19 expirate, iar peste 11 mii de doze au ajuns la gunoi. Încălcările au fost constatate în urma unui audit al campaniei de vaccinare efectuat de Curtea de Conturi timp de 6 luni.
La întrebarea prezentatoarei, unde au plecat aceste 1000 de doze care urmau să expire în două zile, Gîlcă a spus că „au plecat undeva”.
Mai mult, potrivit oficialului, Ministerul Sănătății nu putea să le deconteze, asta ar fi fost bătaie de joc față de donatori.
„Cel mai probabil ele s-au dus undeva în teritoriu dar sigur nu în Chișinău”, a mai menționat Boris Gîlcă.
Menționăm că responsabilii din cadrul Ministerului Sănătății au respins categoric constatările Curții de Conturi.












