Ziua internaţională de comemorare a victimelor Holocaustului

0
1152

Ziua internaţională de comemorare a victimelor Holocaustului este marcată în fiecare an la 27 ianuarie, conform rezoluţiei A/RES/60/7, adoptată la 1 noiembrie 2005 de către Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU).

Rezoluţia ONU respinge orice negare a Holocaustului ca eveniment istoric, fie integral sau parţial, şi felicită statele care s-au angajat în mod activ în conservarea siturilor care au servit ca lagăre de exterminare naziste, lagărele de concentrare, lagăre de muncă forţată şi închisori în timpul Holocaustului.

Holocaustul a fost un punct de cotitură în istorie, care a determinat lumea să spună “niciodată” şi, potrivit ONU, semnificaţia rezoluţiei A/RES/60/7 are în acest sens rolul de a solicita amintirea crimelor din trecut, cu scopul de a le preveni în viitor.

Rezoluţia îndeamnă statele membre să dezvolte programe educaţionale prin care amintirea acestei tragedii să fie transmisă generaţiilor viitoare pentru a preveni apariţia genocidului. Solicită, totodată, secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite să stabilească un program de informare cu tema “Holocaustul şi Organizaţia Naţiunilor Unite”, precum şi să instituie măsuri pentru mobilizarea societăţii civile privind aducerea-aminte şi educaţia despre Holocaust, pentru a ajuta la prevenirea posibilelor acte de genocid.

tvrmoldova.md

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.