Astfel, chișinăuienii, precum și oaspeții capitalei, pot consuma pe gratis apă de cea mai bună calitate, fără a cheltui bani și a sta în rând să cumpere apă îmbuteliată la tarabele improvizate de agenții economici pe străzile capitalei.
Acestea sunt dotate cu un buton și un sistem de duze prin care se pulverizează apă, foarte fin, realizând răcorirea persoanei care accesează această funcție.
De menționat că ACC îşi propune extinderea în așa mod încât să asigure în centrul orașului pentru toți doritorii accesul la apa potabilă de calitate în perioada caniculară şi să reducă numărul cetățenilor sceptici în ceea ce privește apa de la robinet și, desigur, să încurajeze consumul apei din rețeaua publică.
Modelul modern de cișmea se încadrează armonios în zonele de odihnă, amplasarea cărora a fost coordonată cu primăria capitalei.
S.A. „Apă-Canal Chişinău” face un apel către toți locuitorii capitalei, la bunul simț și la spiritul civic, de a păstra și a nu vandaliza lucrurile bune și frumoase făcute de întreprindere pentru chișinăuieni.
Oamenii sunt îndemnați să informeze furnizorul de apă în cazul în care se vor repeta situațiile neplăcute din anul trecut.













