Autoritățile publice locale vor continua să lupte cu vânzătorii ambulanți.
”Regulile sunt reguli pentru toți. Lupta noastră cu comerțul ambulant este despre siguranța alimentelor și aerisirea orașului. Ne dorim ca pe trotuare să fie loc pentru pietoni, dar nu pentru comercianți”, a declarat primarul general interimal al capitalei, Ruslan Codreanu, în cadrul ședinței serviciilor primăriei.
Edilul capitalei promite că, la fel ca anul trecut, autoritățile locale vor organiza iarmaroace tematice în sectoarele din oraș, care au drept scop susținerea business-ului mic.
”Săptămîna asta vom semna o dispoziție pentru organizarea iarmaroacele sezoniere. De când am început lupta cu comerțul stradal, am fost amenințați”, a spus Codreanu.
Primarul capitalei cheamă toți agenții economici să se conformeze regulilor și să intre în piețe, respectînd legislația și totodată să vină cu abordări inovative.
Edilul a reamintit că staționarea și parcarea pe trotuare este interzisă.
Reamintim că săptămâna trecută între un comercian de produse lactate și autoritățile publice locale a izbucnit un scandal.
Comerciantul a acuzat responsabilii din primărie că nu îl lasă să-și vândă produsul, pe când cei din cadrul primăriei spun că producătorul de produse lactate trebuie să se conformeze regulilor și să vândă în spațiile speciale amenajate comerțului, dar nu în stradă.












