Ajustarea itinerarului liniei autobuz nr. 16 spre Cartierul Petricani al capitalei

0
788

Autoritățile municipale examinează posibilitatea modificării itinerarului rutei de autobuz nr. 16 („Universitatea Agrară – Parcul „La Izvor”), pentru a satisface necesitățile populației din zonă.

Declarații în acest sens a făcut luni, Primarul general interimar, Ruslan Codreanu, la întâlnirea cu un grup de cetățeni din Cartierul Petricani, referitor la traseul noii linii de autobuz.

Ruslan Codreanu le-a comunicat locuitorilor de la Petricani că municipalitatea va veni cu soluții concrete pentru ajustarea itinerarului rutei nr.16, astfel să se țină cont de doleanțele călătorilor. „Am convenit cu subdiviziunea de profil să fie analizat itinerarul cu minuțiozitate, inclusiv cu deplasarea la fața locului, astfel să răspundem solicitărilor cetățenilor, dar nu transportatorului“, a menționat Edilul-șef.

De asemenea, Ruslan Codreanu a dat asigurări că graficul autobuzelor va fi respectat, iar intervalul de circulație, în orele de vârf, este mai mic față de programul fostei rute de troleibuz nr. 33, astfel este prestat un mai serviciu calitativ pentru oameni.

Precizăm că ruta de autobuz nr. 16 leagă sectoarele Râșcani și Buiucani ale capitalei și circulă pe itinerarul fostei linii de troleibuz nr. 33, fiind lansată pe 8 februarie a.c. Pe traseu activează 3 unități, cu 18 curse/zi și un interval de 25-30 de minute în orele de vârf.

Cele două troleibuze de pe fosta rută nr. 33, efectuau doar 12 curse zilnic, cu un interval de 50-60 de minute în orele de vârf.

chisinau.md

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.