Mâine, 24 ianuarie, benzina se scumpește cu 11 bani și va costa 23,56 lei/litru. Motorina se scumpește cu 12 bani și va costa 21,46 lei/litru. Informațiile au fost prezentate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică.

ANRE constată că de la începutul anului curent prețurile la carburanți au înregistrat o creștere moderată de 3-4 %. Factorii care au influențat nivelul prețurilor de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard au fost:

  • Creșterea cotațiilor Platts la bursele internaționale cu circa 60$/tona;
  • Punerea în aplicare de la 1 ianuarie 2024 a noilor accize la carburanți;
  • Ajustarea marjei comerciale specifice în mărimea contribuției pentru eficiența energetică, stabilite de Hotărârea Guvernului nr. 1064/2023;
  • Deprecierea monedei naționale în raport cu dolarul SUA.

”În perioada următoare, Agenția nu identifică factori noi care ar putea pune presiune suplimentară asupra nivelului prețurilor la carburanți, urmând ca acesta să fluctueze doar în corespundere cu nivelul cotațiilor înregistrate la burse”, menționează ANRE.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.