De multe ori, în rețelele de socializare (mai ales pe Facebook și Instagram) ne ciocnim de postări în care oamenii cer ajutor material, motivând necesitatea acestui ajutor prin diverse probleme de sănătate. Înainte de a deschide portmoneul, fiți foarte prudenți, deoarece peste 98 % din cazurile de pe Facebook și Instagram SUNT ÎNȘELĂTORII.

Acest subiect a fost abordat de portalul nostru informațional în interviul cu șefa CCF Moldova, Liliana Rotaru, o doamnă care ajută copiii și familiile nevoiașe deja de 16 ani:

„ALO, CAPITALA: În ultima vreme, în rețelele de socializare (Facebook, Instagram) activează mulți excroci. Astfel, ei pun anunțuri prin care spun, de exemplu, că au avion mâine, operația e costisitoare și au nevoie urgentă de bani. Că e o excrocherie și o modalitate de manipulare foarte primitivă, e clar ca bună ziua. Întrebarea mea este, cum pot cititorii noștri să se asigure că în spatele unui anunț stau într-adevăr oameni care au nevoie de ajutor?

LILIANA ROTARU: „E foarte greu să ne dăm seama dacă e un caz real sau nu. Nu trebuie să excludem că sunt oameni de bună credință, care au o problemă de sănătate și nu au știut altfel cum să-și adune acei bănuți, pentru a pleca în altă țară, pentru intervenție sau analize. De aceea, bănuiesc că un mic procent din aceste cazuri, posibil, sunt cu bună credință. Le-aș recomanda cititorilor, mai ales dacă sunt abordați direct, să le sugereze acestor persoane să se adreseze la o organizație sau la o instituție de stat, pentru a solicita ajutor într-o manieră organizată. Organizația de profil, mai întâi, verifică veridicitatea istoriei persoanei și, datorită experienței și partenerilor pe care îi are, șansele adunării banilor necesari sunt mult mai mari.

Cazurile de pe Facebook nu sunt verificate și putem avea încredere în ele numai dacă ajutorul este solicitat de o persoană apropiată, de o rudă, de o persoană, pe care o cunoaștem bine și suntem siguri că oamenii care solicită ajutorul într-adevăr se confruntă cu probleme.”

Cititorii cu inimă mare, care vor să ajute copiii într-adevăr nevoiași sunt invitați să citească interviul integral cu Liliana Rotaru, pe adresa: https://alocapitala.md/liliana-rotaru-de-multe-ori-saracia-e-la-fel-de-rea-ca-virusul/

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.