Deputații din Partidul Socialiștilor și cei din platforma parlamentară Pentru Moldova, din care face parte și Partidul Șor, au votat astăzi, 23 aprilie, o declarație „cu privire la uzurparea puterii de către Curtea Constituțională”. Autorii declarației acordă „votul de neîncredere pentru trei membri ai Curții”, menționând că declarația poartă caracter politic. Deputații din Partidul Acțiune și Solidaritate au părăsit sala de ședințe imediat după introducerea pe ordinea de zi a proiectului declarației, precizând nu vor să participe la „acest circ ieftin”. Și deputații din fracțiunea ACUM, Platforma DA au părăsit sala, după prezentarea proiectului de declarație, transmite IPN.

„Așa cum era de așteptat, mă refer la alianța PSRM-Șor, astăzi o să fie o zi a populismului și a atacului asupra instituțiilor statului, în special a Curții Constituționale. Fracțiunea PAS nu va participa la acest circ ieftin. Vă lăsăm în intimitatea voastră PSRM-Șor. Cred că cetățenii o să vadă cât de disperată este această alianță în contextul alegerilor parlamentare anticipate inevitabile”, a declarat în debutul ședinței, președintele fracțiunii PAS, Igor Grosu.

Deputatul PSRM, Vasile Bolea, a declarat că se constată cu îngrijorare că „unicul organ care realizează jurisdicția constituțională, Curtea Constituțională,  este capturată, prin acțiunile vădit arbitrare și neconstituționale ale judecătorilor Domnica Manole, Liuba Șova și Nicolae Roșca, care prin decizia adoptată au admis încălcarea jurământului depus pe 16 august 2019”.

„Atestăm caracterul totalitar al deciziei Curții Constituționale, impactul căruia se materializează prin atacul asupra suveranității poporului, precum și caracterul său dictatorial și nedemocratic”, a citat Vasile Bolea din declarație. Potrivit deputatului, Curtea i a permis președintelui țării dizolvarea Parlamentului în pofida existenței tuturor elementelor necesare pentru învestirea Guvernului. „Judecătorii constituționali nominalizați au admis în mod repetat derapajul constituțional și fentarea Constituției. Noi, deputații, avem obligația de a nu admite deraierea țării spre dictatură, edificând statul de drept și democrația în Republica Moldova”, a mai citat Vasile Bolea din declarație.

Deputatul a menționat că prin această declarație este exprimată nerecunoașterea avizului Curții din 15 aprilie. De asemenea, se face apel către organismele internaționale „în vederea expertizării situației din Republica Moldova și aprecierea cauzei prin prisma transconstituționalismului european”.

Liderul fracțiunii ACUM, Platforma DA, Alexandru Slusari, a declarat că este vorba despre un circ și despre încă o declarație sterilă, de care Parlamentul este plin. Or, în loc deputații să se concentreze pe proiecte de legi importante, care trebuie aprobate până la dizolvarea legislativului, este continuată o farsă. „Azi este ziua populismului în Parlamentul Republicii Moldova. Haideți să ne concentrăm pe proiecte normale, bune, realizabile, fără să trecem liniile roșii și fără aceste declarații sterile care nu trebuie nimănui. Voi, în primul rând, știți că urmează să fie dizolvat Parlamentul. Noi nu participăm în această farsă și nici la circ. Părăsim sala”, a anunțat deputatul.

„Acest lucru reprezintă un atac la independența Curții Constituționale. Ceea ce facem noi acum este un lucru fără precedent. Nu am mai văzut în istoria Republicii Moldova astfel de mișcări, care nu vor aduce nimic bun pe scena politică. Mă refer la caracterul acestei hotărâri a Parlamentului”, a notat Nicolae Ciubuc, deputat al Partidului Democrat.

În luarea sa de cuvânt, liderul grupului parlamentar Pro Moldova, Andrian Candu, a menționat că deputații trebuie să-și aducă aminte de anul 2019, când se băteau cu pumnul în piept că statul este capturat, instituțiile statului, inclusiv CC erau capturate. „Dar nu știu cum viața era mai bună, cetățenii trăiau mai bine, locuri de muncă, proiecte faine și o echipă la guvernare care era una dintre cele mai bune. Ați venit voi și ați vrut să schimbați – voi colegii din PSRM și cei care privesc, probabil, la televizor sau pe rețele, cei din Blocul ACUM. Și ați început să stricați în stânga și în dreapta tot”, a remarcat Andrian Candu.

„Politic noi susținem ceea ce vreți să faceți. Și considerăm că într-adevăr această Curte, chiar dacă este protejată din punct de al legislației – inamovibilitate, integritate – nu ar trebuie să fie atinsă, dar ați pornit-o cu stângul acum doi ani”, a mai spus Candu. Place sau nu ceea ce face Curtea, ea este protejată prin lege, iar deciziile Curții trebuie respectate.

Liderul PDM, Pavel Filip, a spus că actuala Curte a fost „creată” de PSRM și de blocul ACUM. Potrivit lui, declarațiile se fac în funcție dacă convin sau nu actorilor politici.

Declarația a fost aprobată cu votul a 54 de deputați.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.