Bună ziua Natalia, aș dori să discutam mai multe despre Asociația Națională pentru Turism Receptor. De câți ani activați? Care sunt obiectivele acestei asociații?
Asociația Națională pentru Turism Receptor a fost creată 5 ani în urmă, în ianuarie 2014. Scopul creării acestei asociații, a fost la inițiativa sectorului privat, vorbim aici de agenții de turism, hoteluri, companii care organizează evenimente. S-au consolidat ca să formeze un site de țară, pentru a facilita promovarea Republicii Moldova ca destinație turistică pe plan extern și așa s-a născut Asociația Națională pentru Turism Receptor.
Respectiv, misiunea noastră primordială este de a promova Moldova ca destinație turistică și să atragem în echipa noastră nu doar pe cei care creează ofertele turistice, dar toți cei care fac parte din lanțul valoric, toți care contribuie la crearea produsului turistic local din Moldova. Și începând cu 8 membri fondatori, noi am crescut la 47 de membri, noi nu punem accent foarte mare pe cantitate, dar mai mult pe calitate.
Membrii din cadrul Asociației sunt: agenții de turism, hoteluri, pensiunile din mediul rural, vinăriile, companiile care organizează evenimente, colaboram și cu asociația ghizilor, alte asociații de profil în domeniul turismului și desigur cu instituțiile statului.
Ce parteneriate aveți cu Primăria Municipiului Chișinău?
Dacă să vorbim de orașul Chișinău pe plan local, avem un început de colaborare cu Primăria Municipiului Chișinău, care sperăm să fie din ce în ce mai fructuoasă.
Colaborarea noastră cu Primăria a început acum 2 ani, când am semnat un acord de parteneriat, prin care Primăria a alocat un spațiu pentru deschiderea centrului de informare pentru turiști, unde ne aflăm acum. Deschiderea acestui centru a avut loc datorită suportului Primăriei și suportului mai multor parteneri externi.
Totodată, sustenabilitatea proiectului sau pilonii pe care se tine acest proiect sunt sigur și voluntarii studenți, tinerii specialiști, care pe parcursul unui an și jumătate am instruit peste 70 de tineri. Cu aproximativ 35 din ei, am lucrat la implementarea proiectului de deschidere a acestui centru de recepție.
Toți voluntarii au fost instruiți cum să discute cu turiștii, informația de care dispunem este pusă lor la la dispoziție, se documentează despre evenimentele curente care au loc, pe lângă agenda cultural-turistică pe care noi o promovăm pe plan extern, aici pe loc mai apar diferite evenimente care i-ar interesa pe turiștii străini, noi le punem la dispoziție și această informație.
Un alt proiect care l-am demarat deja, este bugetul civil al Primăriei Chișinău, prin care ne-am propus realizarea mai multor activități de promovare și dezvoltare a infrastructurii turistice din oraș, prin edificarea a câtorva instalații urbane de genul: “I love Chișinău”. Ne dorim defapt, un concept mai creativ și lucrăm pentru aceasta, dar totodată vrem să punem accent pe sensibilizarea populației locale, de a deveni ei însăși ambasadorii orașului și atracțiilor turistice, care pot fi vizitate de către turiști, dar și de către localnici desigur.
Deci atunci când un turist ar merge pe stradă și ar întreba un localnic unde se află “Piața Centrală” sau “Muzeul de Arte”, oricare locuitor al capitalei să poată răspunde la aceste întrebări și să poată spune asta cu un zâmbet pe buze, știind că asta face parte din ospitalitatea pe care noi o avem și să devină o cultură, o tradiție ca să ajuți un turist pe stradă.
Și aici mă refer la elaborarea materialelor informative despre atracțiile turistice din oraș, la crearea unei platforme online utilă pentru turiștii străini, dezvoltarea infrastructurii turistice în oraș, promovarea Chișinăului ca destinație turistică pe plan internațional, elaborarea unei agendei de evenimente urbane, etc. Toate aceste activități necesită un suport financiar stabil, or conform bunelor practici internaționale, acestea sunt oferite de către municipalitate fie prin departamentul de turism al Primăriei ( la noi nu exista așa ceva), fie o asociație precum suntem noi.
Pentru un astfel de proiect pe care îl avem, este foarte complicat de lucrat prin voluntariat, fără resurse bugetare. Am elaborat în acest sens un proiect cu cheltuieli care sunt necesare pentru a întreține un astfel de spațiu, și sigur că ne dorim să elaborăm și leflete despre atracțiile turistice din oraș, ne dorim să avem o agendă a evenimentelor care au loc în Chișinău și să fie distribuită aici, în centru de informare.
Deci în acest sens, venim cu solicitări la primăria orașului de a ne susține în implementarea a diverselor proiecte și inițiative, care ar trebui municipalitatea să le facă, doar că înțelegem lipsa de capacitate, pentru că nici nu există acea direcție care sa se ocupe de turism.
Noi suntem acea instituție, care printr-un parteneriat public-privat, am putea să implementăm multe proiecte, care ar fi în favoarea Chișinăului și locuitorilor săi, pentru că atunci când amenajezi un spațiu, el trebuie sa fie confortabil în primul rând pentru localnici și pentru turiștii străini.
Cum decurge activitatea voastră în cadrul acestui centru de informare?
Dacă să ne referim la activitatea centrului de informare, noi cel mai mare accent punem pe promovarea evenimentelor care au loc în special în Municipiul Chișinău.
Deoarece turiștii care vizitează centrul, doresc să vadă anumite atracții turistice din oraș, în același timp ii interesează și evenimentele curente care se petrec în oraș, noi facem un calendar al acestor activități, ulterior ne împărțim cu ei cu informația dată.
Turiștii sunt cel mai mult interesați de teatre, de operă, de diferite spectacole și acest lucru, defapt, este îmbucurător, deoarece noi astfel putem să-i reținem mai mult în capitală , dar în același timp, noi suntem echilibrați de a promova și ofertele din regiunile Moldovei, nu punem accent doar pe orașul Chișinău, pentru că acesta este scopul nostru de a acoperi național partea de informare și consultanță pentru turiști.
Acest spațiu multifuncțional găzduiește deseori sesiuni de instruire pentru membrii asociației noastre sau în general pentru industria de turism din Moldova, atunci când vin experți străini care fac diferite treninguri pe partea de comunicare, sau instruiesc cum să creeze un conținut pentru Social Media, sau lucrează pe partea de creare a produsului turistic. Deci, sunt diferite sesiuni de instruire care sunt petrecute în acest spațiu util.
Știu că aveți și colaborări cu RTEC, povestiți-ne vă rog despre ele
Noi avem deja câteva inițiative, care sunt în proces de implementare, în parteneriat cu RTEC. Vrem ca acest parteneriat să fie unul atractiv pentru turiștii ce vizitează Chișinăul, ne dorim sa relansăm ideea de traseu al troleibuzului turistic, un troleibuz care ar merge în zilele de weekend, pe un traseu prestabilit și ar trezi un interes sporit turiștilor care vin din alte țări, în care nu au astfel de mijloc de transport. În acest troleibuz va exista și ghid care va povesti despre oraș. Acest lucru diversifică un pic oferta turistică pe care o avem în oraș și pentru a reține mai mulți turiști în Chișinău, trebuie să diversificăm cu astfel de activități: călătorii cu troleibuzul, participări la diferite evenimente, trebuie să dezvoltăm această infrastructură, dar și zonele de agrement care sunt în oraș sau în regiunile apropiate orașului.
Ne-am propus cu RTEC să facem mai multe proiecții, ca sa venim în ajutorul turiștilor străini, aici ma refer la troleibuzul 30 care merge spre Aeroport, unde împreună cu Nata Albot am înregistrat vocea ei de “welcome”,care însoțește turiștii și de sfârșit de călătorie atunci când merg înapoi spre aeroport.
Noi foarte mult ne-am dori și niște sesiuni de instruire pentru șoferii care circulă pe acest traseu, să fie mai primitori, pentru că ei sunt primele persoane cu care interacționează turiștii și ar trebui să dăm dovadă că suntem o țară plină de ospitalitate.
Sigur că troleibuzul 30 va conține și ceva informații suplimentare, cum ar fi harta orașului, vor exista în troleibuze și buzunarele unde vor fi amplasate mici broșuri turistice, informații despre centrul de informare, unde poate oricine să se apropie pentru a lua materiale ce i-ar interesa, și desigur vor fi consultați.
În troleibuzele turistice este binevenit acest proiect, însăși ele vor fi sub identitatea logo-ului turistic și a brandului de țară, vom avea și pictograme cu puncte de atracții turistice din oraș. Urmează să mai avem o ședință cu prezentarea conceptelor.
Noi presupunem că acest troleibuz va trezi interes și pentru locuitorii Chișinăului, iar asta iarăși va spori sensibilizarea, dorința de a cunoaște , de a nu fi asa indiferenți de evenimentele care se petrec în oraș, de atracțiile turistice, de a face parte a unui grup cu interes turistic.
Chișinăul este un oraș foarte pasiv, după părerea mea. Cum vedeți Chișinăul ca destinație turistică? Ce ar trebui de întreprins ca orașul să devină mai atrăgător, atât pentru turiști, cât și pentru chișinăuieni?
Zilele trecute chiar am discutat cu designerul și arhitectorul Mihai Stamati despre ce am putea face ca să punem în valoare orașul Chișinău? ce l-ar face să fie unic? Ar fi bine ca în Chișinău să existe instalații originale și creative. Am zis că noi trebuie să punem accent pe istorioarele Chișinăului, pe istorioarele din curțile din diferite regiuni ale orașului.
Foarte mult ne dorim ca Chișinăul să devină un oraș mai activ, dorim ca oamenii să fii mai implicați în activitățile ce se petrec în Chișinău. Desigur că ar trebui de organizat și mai multe evenimente care ar trezi un interes maxim de a ieși și a face ceva.
Noi am dezvoltat și un traseu pe biciclete prin oraș, sigur că este mai dificil de implementat acest traseu, deoarece infrastructura din oraș mai puțin ne permite să mergi cu bicicleta în anumite zone ale orașului. Dar totuși, împreună cu o companie locală specializată pe închirierea echipamentului dat, am reușit să dezvoltăm un traseu pe care îl promovăm aici la centru și turiștii pot să meargă să descopere orașul Chișinău și frumusețile sale de pe bicicletă. Noi am mai făcut un traseu foarte reușit până la vinăria ATU, este o vinărie urbană, care se află în drumul spre aeroport.
Asociația Națională pentru Turism Receptor este activă în promovarea Republicii Moldova ca destinație Turistică. La ce tehnici de promovare decurgeți?
Dacă vorbim de participări la expozițiile internaționale, de programe de marketing și promovare pe plan extern, noi defapt vedem totul mai complex și încercăm sa facem lucrurile în concordanță și cu diferiți parteneri de dezvoltare, cum ar fi Oficiul Național al Viei și Vinului, alte activități conexe precum a avut loc un eveniment internațional axat pe turismul vitivinicol si atunci a fost pus un mare accent pe acest eveniment pe plan internațional, iar noi am invitat jurnaliști pentru a populariza și a mediatiza acest eveniment.
Totodată, în noiembrie 2017, am lansat campania “Be our guest in Moldova” – “Fii oaspetele nostru în Moldova”, regizată de Viorel Mardare. Aceasta este o campanie mai amplă, care a demarat atunci în paralel pe 4 piețe țintă pe care noi mai mult ne promovăm, acestea fiind: Moldova, România, Polonia și Italia.
Campania a început cu acel video de promovare a Moldovei care ne invită sa fim oaspeți la noi acasă ,dar în același timp orice turist care ne pășește pragul, peste oarecare timp ne devine prieten, astfel reflectând ospitalitatea oamenilor noștri.După care au continuat practic toate activitățile și toată campania de comunicare în jurul acestui mesaj “Be our guest in Moldova”, am inclus și participările la expoziții în același stil.
Și jurnaliștii străini sunt invitați de 2 ori pe an, avem câteva grupuri de jurnaliști care îi invităm permanent la diferite evenimente, cum este festivalul “DESCoperă”. Chiar în aceste zile au venit jurnaliștii din Polonia, Italia și România pentru acest festival, care s-a desfășurat în perioada de 15-17 iunie. Dar totodată, ei vin să descopere atât capitala cât și atracțiile turistice din regiuni, vinăriile, pensiunile turistice, ei participă la atelierele de gătit, la master-classuri de făcut plăcintă, etc.
Avem jurnaliști de la surse media internaționale foarte recunoscute în industria turismului, acele instituții media pe care le citesc oamenii ce au interesul de a călători, astfel ei descoperind Moldova ca o nouă destinație turistică, care se află la distanță de doar 2 ore.
Înafară de aceste activități de promovare pe care le-am menționat, invitațiile de presă, expozițiile internaționale la care participăm cu stand de țară, noi ca și asociație, organizăm participarea a vinăriilor, a agențiilor de turism într-un stand comun, sub aceeași umbrelă a brandului “Pomul Vieții”, și cu același mesaj comun “fii oaspetele nostru” , cu prezentare de țară, cu conferință de presă în cadrul expoziției.
Deci sunt mai multe elemente care joacă un rol important în promovarea țării, desigur și degustările de vin și snack-uri locale, cum ar fi nuci și prune uscate. Încercăm cu bugetele limitate pe care noi le avem pentru aceste activități, să fim foarte eficienți și să avem rezultate maxime.
Anual, câți turiști vizitează Republica Moldova? Comparativ cu anii precedenți, a crescut numărul turiștilor?
Este destul de dificil să estimăm numărul turiștilor, dar sigur că vehiculăm informația după anumiți criterii de care ne conducem.
Dacă să luăm după datele oferite de Organizația Mondială a Turismului, cifra turiștilor este calculată în dependență de numărul de persoane cazate în structură de cazare oficial înregistrate, aceștia ar fi doar acei turiști, care se cazează în hotele, pensiuni.
Noi știm că tendința acum este tot mai mare de a se caza în structură neoficial înregistrate, precum sunt apartamentele de pe airbnb, de aceea este mai dificil să spunem că noi avem doar numărul de turiști care se cazează în hoteluri. Dar ăsta nu este singurul factor, estimând că peste 1mln de cetățeni au pașaportul român,considerăm că cifra reală poate sa fie puțin peste 1 mln de turiști, iar cifra oferită de Organizația Mondiala a Turismului este peste 150 mii de turiști anual, este o diferență foarte mare. În total sunt peste 27 de mii de turiști care vizitează țara prin agenții de turism, această cifră este în creștere comparativ cu anii precedenți, dar oricum este mult mai puțin decât tot numărul de turiști care ne vizitează țara.
Acum 4 ani de zile erau 12 mii de turiști anual, veniți prin agențiile de turism. Noi putem observa această creștere dublă a turiștilor, acest fapt se datorează contribuției agențiilor, care promovează Republica Moldova în cadrul standului de țară.












