Comisia pentru construcții, arhitectură și relații funciare a Consiliului Municipal Chișinău, unde consilierul municipal din partea Partidului Democrat, Veaceslav Nedelea e secretar, se confruntă cu neînțelegeri. Acesta a refuzat sa mai îndeplinească funcția de secretar al comisiei invocând că acolo majoritatea sunt socialiști.
Mai mult, potrivit consilierului municipal care reprezintă partidul „ȘOR”, Valerii Klimenco, care este și membru al comisiei pentru construcții, arhitectură și relații funciare, Nedelea a renunțat la funcție pentru că „nu vrea să ajungă la închisoare, împreună cu ceilalți.”
„În această comisie, majoritatea sunt reprezentanțizi prtidului Socialiștilor. Ei au majoritatea și ei pot trece prin comisie orice întrebare. Nedelea a renunțat la statutul de secretar al comisiei iar această situație trezește mai multe semne de întrebare, deoarece când eu l-am întrebat, de ce, acesta mi-a răspuns că nu vrea să ajungă la închisoare, împreună cu ceilalți”, a declarat astăzi, în cadrul ședinței Consiliului Municipal, Valerii Klimenco.
Comentariul lui Klimenco vine după ce la ședința CMC de astăzi a fost supus repetat votului un proiect de lege care prevede privatizarea unui teren aferent din municipiul Chișinău. Asta după ce membrii comisiei nu au reușit să ajungă la un numitor comun referitor l acest proiect de decizie.
Menționăm că principalele obligațiuni ale comisiei sunt examinarea și adoptarea proiectelor de decizii, precum și identificarea, examinarea problemelor ce țin de domeniul de activitate a comisiei care necesită a fi soluționate de Consiliul municipal.














