Primăria municipiului Chişinău informează că astăzi, 19 noiembrie 2018, a fost lansată o nouă rută de troleibuz, „Chișinău – Trușeni”, care face legătură dintre capitală și suburbii. Pe linia nr. 34 vor circula 5 unități noi, asamblate la Chișinău, dotate cu propulsie autonomă.
Prezent la evenimentul de lansare a rutei de troleibuz, primarul general interimar, Ruslan Codreanu, a declarat că asigurarea cu transport a satului Trușeni a fost o problemă majoră pentru localitate, din cauza fluxul mare de pasageri spre capitală în orele de vârf. „Știam despre problema transportului spre Trușeni, fiindcă am vizitat localitatea de mai multe ori în calitate de viceprimar. Astfel, am decis că în mod prioritar, aceste 5 troleibuze noi, vor fi puse pe linia Chișinău – Trușeni“, a menționat edilul capitalei.
La rândul său, Dorin Ciornîii, șef al Regiei transport electric Chișinău, a precizat că noile unități de transport vor circula între orele 05:35 – 22:00, cu un interval de 10 min în orele de vârf. Troleibuzele vor circula cu autonomie (fără rețea de contact), de la Calea Ieșilor până la str. 27 August din comuna Trușeni. Costul proiectului este de 1,2 milioane de euro.
Unităţile de transport de pe ruta nr. 34 au o autonomie de 20 km, consum redus de energie, sistem de aer condiționat, podea joasă și rampă de acces pentru persoanele în scaun rulant. Ruta nr. 34 este cea de-a cincea linie de troleibuz pe care vor circula unități cu propulsie autonomă.
Anterior au fost lansate alte patru rute, care asigură legătura dintre centrul orașului și Aeroportul Internaţional Chişinău, comuna Stăuceni, dar și or. Sângera. Cea de-a patra linie de troleibuz leagă cartierul Petricani (sect. Râșcani) și sectorul Buiucani al capitalei.
Ruta de troleibuz nr. 34, „str. Ciuflea – comuna Trușeni”, va circula conform următorului itinerar:
Tur: str. Ciuflea – bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, Calea Ieșilor, statul Trușeni (str. 27 August);
Retur: statul Trușeni (str. 27 August) – Calea Ieșilor, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, str. Ciuflea.