Foto: tv8.md
De pe 26 martie, compania LOT Polish Airlines va crește numărul de zboruri spre Varșovia până la 13 zboruri pe săptămână (de la 9 la moment). Totodată, va crește și capacitatea de transportare, vor fi alocate avioane mai mari. Astfel se dublează numărul pasagerilor care pot zbura cu LOT din Chișinău. Declarația a fost făcută de Ministrul Economiei, Dumitru Alaiba, după întrevederea cu Michał Fijoł, director comercial LOT și membru al consiliului de administrație.
Potrivit lui, alte 4 zboruri pe săptămână sunt în pregătire, în cazul în care va exista cerere. Potențialul maxim pentru anul 2023 este de peste 145 mii de pasageri. Asta e dublu față de anul 2022. ”Pe lângă multe alte beneficii, mai multe conexiuni cu Varșovia înseamnă și mai mult business”, a precizat ministrul.
De asemenea, el a discutat și posibilitatea altor rute – spre sud.
Avem un trafic stabil spre țări ca Italia și Spania. Viabilitatea comercială a acestor direcții va fi evaluată în curând de către LOT, dar știm bine că sunt rute atractive. Curând Aeroportul revine sub controlul statului. Facem tot ce putem ca să maximizăm confortul pasagerilor din și spre Chișinău, la prețuri atractive. Aeroportul Chișinău este o conexiune atât pentru cetățenii noștri, cât și pentru vecinii noștri din sudul Ucrainei, pentru care cel mai aproape aeroport este în Chișinău. Odesa, Herson, Mykolaiv, Vinița, Dnipro, și altele”, a menționat Dumitru Alaiba.
Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here