Foto: Protv

În contextul agravării procesului epidemic al virusului COVID-19 în R. Moldova, riscul sporit de răspândire în continuare este foarte mare, de aceea Ministerul Educației a decis prelungirea până pe 7 noiembrie curent, a vacanței de toamnă pentru elevi.

Mai mulți medici și psihologi sunt de părerea că prelungirea vacanței are impact negativ, deoarece elevii au de suferit psihologic și apar schimbări negative pentru organismul lor.

Mihai Stratulat, medic neonatolog, a precizat pentru redacția Alo Capitala:

,, Din punctul meu de vedere, şcoala online nu a adus niciun beneficiu. Copiii stau prea mult timp în fața calculatorului, iar ulterior apar dereglări de vedere destul de avansate. Totodată, are de suferit sănătatea mentală a copiilor, ei devin mai agresivi, mai putin atenți. Pentru a reveni la normal și a scoate copiii din lipsa de socializare din timpul pandemiei, lipsa de activități, va fi foarte greu.  ‘’

În același context, Svetlana Șiscanu, psiholog ne-a precizat că fiecare elev percepe învățământul online diferit: ,, Pandemia a schimbat felul în care învățăm, socializăm și lucrăm, deopotrivă am resimțit cu toții din plin măsurile luate de autorități pentru a stopa răspândirea virusului. Fiecare copil are forma sa de a percepe și de a înțelege ce se întâmplă. Sunt copii care cred că le va fi complicat să recupereze totul, dar sunt copiii care cred că este bine. Totodata vacanța este cea mai mare bucurie pentru elevi, mai complicat este pentru profesori, dar cumva încearcă să țină piep tuturor provocărilor.  ‘’

Psihologul atrage atenția asupta faptului că toți copiii care fac şcoala online, sunt departe de prieteni şi se simt izolaţi. Pentru copiii claselor întâi este o trecere destul de bruscă la procesul de studii ceea ce déjà a lăsat o amprentă pe psihicul unor elevi. Acum prin lipsa de la lecții pe o durată atât de mare a șters tot efortul învățătorului.  Școlarul  mic nici nu a reuşit îndeajuns să se acomodeze cu profesorul, deabea fiindu-i formată prima etapă în dezvoltarea proceselor fundamentale în învățare: senzația, percepția, atenția și memoria.  În situația dată mecanismul necesită un drum luat de la zero. Se  poate observa că un copil face uşoare atacuri de panică în această perioadă.

Cadrele didactice la fel se arată îngrijoarte de faptul că această săptămână va pereclita procesul de studii și profesorii vor fi nevoiți să facă mai multe lecții pe zi la revenire, pentru a recupera orele pierdute.

Precizăm că instituțiile de învățământ care nu se află în zonele aflate sub incidența pragului de alertă roșu vor continua activitatea cu prezență fizică a elevilor de la 1 noiembrie.

 

 

 

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.