Primăria Chișinău informează că sâmbătă în capitală a avut loc o nouă acţiune de plantare a arborilor. De această dată au fost sădiți 350 de copaci de tei şi arţar pe aleea din bd. Mircea cel Bătrân şi în scuarul din bd. Mircea cel Bătrân, 29/1, sectorul Ciocana.

Astfel, municipiul Chişinău s-a alăturat iniţiativei – flashmob lansate la nivel global, în cadrul proiectului ecologic „Greening of the Planet”, care are drept scop plantarea la data de 30 octombrie, curent, timp de o zi, de către un milion de oameni din peste 140 de ţări ale lumii a circa un milion de arbori.

Iniţiativa aparține mai multor agenţi economici, sportivi, vedete, elevi şi asociaţii obşteşti, care au binevoit astfel să aducă un omagiu oraşului, în contextul aniversării a 585 de ani de la prima atestare documentară a capitalei

Edilul capitalei a menționat : ,, Am participat la acţiunea de plantare a circa 350 de copaci de tei şi arţar pe aleea din bd. Mircea cel Bătrîn şi în scuarul din Mircea cel Batrîn 29/1 care a fost renovat. Iniţiativa a venit din partea mai multor agenţi economici, sportivi, artiști, liceeni şi asociaţii obşteşti, care au dorit astfel să facă un cadou oraşului marcând în acest fel cei 585 de ani de la prima atestare documentară a Chişinăului. Acţiunea se va prelungi şi pe parcursul următoarei luni, în contextul Campaniei de plantare a copacilor în capitală. Mulţumesc pentru implicare şi dorinţa de a face oraşul confortabil pentru locuitori. ”

Acţiuni de plantare a copacilor în Chișinău vor continua și pe parcursul lunii noiembrie, în contextul Campaniei de plantare a copacilor din capitală.

E de menționat că pe parcursul anul 2020, în zonele verzi din capitală au fost plantați circa 60 de mii de copaci.

 

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.