Membrii Consiliul municipal Chișinău s-au întrunit în ședință extraordinară pentru a discuta 28 proiecte de decizie

0
21

Consiliul municipal Chișinău se întrunește marți în ședință extraordinară, iar pe ordinea de zi a aleșilor locali sunt incluse mai multe subiecte importante.

Câteva dintre chestiuni vizează soluționarea problemei transportului public municipal și anume: raportul privind soluția tehnică și opțiunea financiară optimă în vederea renovării parcului rulant al RTEC și PUA; aprobarea planului de reînnoire al parcului rulant al sistemului de transport public municipal; continuarea asamblării troleibuzelor în municipiul Chișinău; crearea grupului de lucru pentru elaborarea conceptului privind parcările și parcajele auto cu plată etc.

În contextul adoptării de către Consiliul municipal a subiectelor privind îmbunătățirea situației în cadrul serviciului de transport public municipal, Primarul general, Ion Ceban, și-a exprimat speranța că de această dată, aleșii locali vor lua decizii în favoarea cetățenilor municipiului Chișinău, care necesită servicii calitative, atât în oraș, cât și în suburbii.

Alte subiecte importante incluse pe ordinea de zi a ședinței CMC se referă la:

  • crearea Grupului de lucru pentru elaborarea Conceptului de modernizare a Î.M. „Piața Centrală”;
  • operarea de modificări în decizia privind aprobarea taxelor locale pentru anul 2020;
  • aprobarea documentului de planificare strategică și dezvoltare durabilă a municipiului Chișinău – Chișinău – oraș verde – Planificare Strategică a municipiului Chișinău;
  • constituirea Comisiei pentru efectuarea controlului în cadrul Î. M. „Piața Centrală” referitor la prestarea serviciilor de alimentație publică a copiilor din instituțiile publice de învățământ școlar și preșcolar din mun. Chișinău etc.

chisinau.md

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here