în cadrul ședinței din 24.06.2020 a Grupului de lucru privind soluționarea conflictelor în domeniul urbanismului și al construcțiilor au fost discutate subiectele:
– construcția din bd. Decebal, 5;
– construcția stației peco din str. N. Dimo.
În urma dezbaterilor, grupul de lucru a formulat următoarele propuneri:
Pentru subiectul bd. Decebal, 5:
1. Reprezentanții Direcției generale arhitectură, urbanism și relații funciare și Direcției asistență juridică în timp de 3 zile trebuie să examineze documentația de construcție din punctul de vedere a problemelor existente;
2. Acordarea termenului locatarilor pentru prezentarea Grupului lista încălcărilor existente a companiei de construcții, precum și argumenația de revocare a autorizației de construcție (până luni, 29.06.20);
3. Acordarea termenului companiei de construcții pentru prezentarea Grupului tuturor documente și argumenației de lipsa încălcărilor (până luni, 29.06.20);
4. Direcția asistență juridică prezentă motivarea pentru soluționarea cazului în cazul respingerii contastației în Curtea de Apel;
5. Pretura sectorului Botanica solicită IP sectorului Botanica să urmărește și să nu admite cazurile aducerii organizate ale persoanelor terțe din alte adrese, să le documenteze.
Pentru subiectul str. N. Dimo:
1. Direcția asistență juridică în timp de 2 zile pregătește argumentația pentru emiterea dispoziției de suspendare (revocare?) autorizației de construcție;
2. Direcția asistență juridică în timp de 2 zile pregătește argumentația pentru emiterea dispozoției de suspendare lucrarilor de construcție;
3. Reprezentanții Direcției generale arhitectură, urbanism și relații funciare și Direcției asistență juridică pregătesc cerere la Agenția de Supraveghere Tehnică pentru efectuarea controlului inopinat.













