Foto: moldpres.md

Mai multe spectacole vor prezenta în perioada 6-7 noiembrie teatrele din capitală.

Astfel, mâine, la ora 18.00, la Teatrul Național ”Mihai Eminescu” din Chișinău va avea loc spectacolul ”Aveți ceva de declarat?”, montat de Petru Hadârcă după piesa “Puricele în ureche”, scrisă de comediograful francez Georges Feydeau.

Potrivit regizorului, este vorba de o comedie clasică, scrisă de cel mai jucat autor la ora actuală. „De data aceasta ne-am propus să punem în scenă o comedie pe situații. Sunt împătimit de Caragiale, iar Georges Feydeau a fost predecesorul său. Mesajul spectacolului ne vorbește despre faptul că viața e frumoasă și fiecare clipă trebuie s-o trăim după cum ne spune buna dispoziție de dimineață. Prin această comedie am decis să lăsăm problemele sociale într-o parte și să aducem o sărbătoare pentru spectatori”, a precizat Petru Hadârcă.

În aceeași zi, la ora 18.00, Teatrul poetic ”Alexei Mateevici” va prezenta spectacolul ”Treapta a noua” de Tom Ziegler, în regia lui Emil Gaju. Este un spectacol cu tentă socială. Cum ar putea fi o revedere între o mamă și o fiică, dacă prima fiind alcoolică a părăsit familia, iar a doua niciodată n-a știut ce înseamnă dragostea maternă? Spectacolul descrie viața Joannei, care urmează un proces de dezalcoolizare. ”Treapta a noua” presupune întâlnirea cu cei dragi și obținerea iertării tuturor celor cărora le-ai greșit.

Teatrul Național ”Satiricus I.L. Caragiale” readuce în scenă, sâmbătă, la 18.30, spectacolul ”Nunta” de A.P. Cehov”, în regia lui Sandu Grecu. Acțiunea spectacolului se desfășoară în timpul unei nunți, aici regăsindu-se toate personajele acesteia – o mireasa fericită, un mire cu caracter, niște părinți îngrijorați și tot felul de oaspeți, printre care și un coșcogea general (de fapt, un modest căpitan de rangul doi, mai mic în grad decât un colonel).

Tot mâine, la ora 18.00, Teatrul “De pe strada Trandafirilor” va oferi publicului spectacolul “Lady Macbeth din Districtul Mtsensk”, o dramă bazată pe opera lui Nikolai Leskov. Piesa este despre dragoste. Dar nu despre iubirea care înalță, inspiră, ridică la cer, la starea de paradis! Nu despre dragostea, care duce la eroism și la fapte romantice frumoase și despre dragostea pasională, josnică, care se limitează la nebunie. Despre iubire, împingerea pentru crime și păcate groaznice. Dragoste care rimează doar cu cuvântul „sânge”.

În aceeași zi, la ora 18.30, Teatrul ”Luceafărul” își așteaptă publicul la spectacolul „Tequila Boom”, de Neil Simon, în regia lui Vitalie Drucec, Teatrul Național ”Eugene Ionesco” la spectacolul ”Iosif și Amanta sa” de Val Butnaru, în regia lui Petru Vutcărău și la ora 19.00, Teatrul ”Geneza Art” – la spectacolul „TOC” de dramaturgul, actorul și omul de televiziune francez Laurent Baffie, în regia Danielei Burlaca.

Duminică, la ora 17.00, la Teatrul Național de Operă și Balet ”Maria Bieșu” va avea loc spectacolul ”Elixirul dragostei”, operă în două acte de Gaetano Donizetti, la 17.30, la Teatrul Național ”Eugene Ionesco” – spectacolul ”Arta conviețuirii” de Yasmina Reza, în regia lui Petru Vuctărău, la ora 18.00, la Teatrul Național ”Mihai Eminescu” – spectacolul „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, în regia lui Alexandru Cozub,  la Teatrul poetic ”Alexei Mateevici” – spectacolul ”Iluzii” de Ivan Vîrîpaev în regia lui Sorin Militaru, la 18.30, la Teatrul ”Luceafărul” – spectacolul  ”Flori de mină de Szekely Csaba, regie Slava Sambriș, la Teatrul Național ”Satiricus I.l. Caragiale” – spectacolul  ”Banii, banii sau borsetka” de Ray Cooney, în regia lui Sandu Grecu, iar la ora 19.00, la Teatrul ”Geneza Art” – spectacolul ”TOC”.

Spectacolele se vor desfășura cu respectarea tuturor normelor de protecție antiepidemice.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.