Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a transmis un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei profesionale a lucrătorilor medicali și farmaciștilor.

În mesaj, Zinaida Greceanîi își exprimă recunoștința pentru munca dificilă a lucrătorilor medicali în perioada pandemiei, transmite Știri.md.

“Ziua profesională a lucrătorilor medicali și farmaciștilor, marcată anual în a treia duminică a lunii iunie, ne oferă un nou prilej să omagiem și apreciem munca de zi cu zi a celor care stau la straja sănătății noastre.

Aduc sincere mulțumiri și exprim recunoștință tuturor lucrătorilor din domeniul medical pentru dăruire și efort deosebit, competență profesională, curaj și rezistență.

În această perioadă pandemică ne-am convins de sacrificiul pe care îl faceți, de munca dificilă și obositoare. Sunteți adevărați eroi ai zilelor noastre.

Stimați lucrători medicali și farmaciști,

Vă adresez cele mai calde și sincere urări de sănătate, pace și prosperitate. Fie ca recunoștința pacienților și a autorităților să fie pe măsura eforturilor depuse de Dumneavoastră!”, se menționează în mesaj.

Sursa: știri.md

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here