DIN PRIMA SURSĂ: ÎN DIALOG CU SANDU GRECU, DIRECTOR ARTISTIC ȘI REGIZOR AL TEATRULUI NAȚIONAL “SATIRICUS I. L. CARAGIALE”

0
613
  1. Sunt câteva defecte care v-au displăcut întotdeauna: lâncezeala, lenea, indolența, manilovismul și oblomovismul. Ce calități apreciați?

Apreciez în oameni hărnicia, responsabilitatea și exigența. Sunt trei calități care trebuie să fie prezente la orice artist, deoarece arta nu iubește lâncezeala și lenea. Este o minciună când se spune că inspirația nu vine până nu se bea o cafea ori nu se fumează o țigară. În asemenea momente începe deja „mlaștina” și toate decurg ca în „Pescărușul” când lângă lacul putred nu se întâmplă nici un eveniment.

Deci trebuie să fii foarte exigent față de tot ceea ce faci, să fii insistent, harnic și doar atunci poți avea succes. Talentul este doar 10% și 90%-munca.

  1. Care ar fi definiția talentului? Reușita unui spectacol implică, după cum afirmă Goethe, doar talent și muncă ori contează mult și alți factori, de exemplu norocul?

Nu fac partea din categoria oamenilor care consideră că norocul este important. Uneori contează să te naști sub steaua potrivită, să ai în jur oamenii potriviți și posibilitățile potrivite, dar, până la urmă, contează ca omul să muncească. Nicolae Botgros, Vladimir Curbet, Emil Loteanu și alți mari artiști dacă se bazau doar pe noroc si talent, nu atingeau acest nivel înalt al creației, la care sunt acum. Totul s-a obținut doar prin multă muncă și devotament.

În fiecare dintre noi Dumnezeu pune la naștere o anumită cantitate de talent. Rămâne mai departe ca noi să-l dezvoltăm. Sunt mulți oameni care, lucrând într-un domeniu îndepărtat de artă, sunt apreciați de cei din jur cu calificativul: „ar fi fost bun actor”. Prin urmare, talent există în fiecare, doar că acest talent nu este dezvoltat, nu se lucrează asupra sa.

Când fiica mea era micuță credeam că nu are auz muzical. Totuși, ea din fragedă copilărie audiind cântece și muncind zi de zi asupra sa și-a dezvoltat acest dar de la Dumnezeu. Astăzi are un auz muzical perfect, fără a avea în spate o școală muzicală.

Mulți artiști privind la nereușitele lor dau vina pe orice: pe societatea necitită, lipsa interesului față de teatru, salariile mici ale actorilor și pe multe, multe altele. Dar ei uită să privească în oglindă și să înțeleagă că motivul este în ei, în faptul că nu muncesc suficient. Dacă ei nu s-ar plânge, din cauza lenii, dar ar munci astfel încât să demonstreze că vor să facă teatru, că pentru ei nu există nimic mai important decât teatrul, atunci neapărat vor avea succes, vor fi apreciați de colegi, dar și de către spectatori.

Noi, românii, am învățat mai mult să ne plângem ca în „Miorița”. După mine, acea „Mioriță” a distrus, prin educația oferită, generații întregi. Nu sunt de acord cu acest mod de-a exista în lume, trebuie să muncim mai mult.

  1. Teatrul Național “Satiricus L. Caragiale” este povestea Dumneavoastră de succes. Cum a apărut ideea întemeierii teatrului și care au fost primii pași?

Fac parte dintre oamenii care dacă și-au pus un scop, nu dau înapoi. Muncesc după sistemul „picăturii chinezești”, care va străbate orice. Așa am fost educat de mic copil. Fiind fără frați, dintr-o familie săracă și rămas doar cu Mama de la șase ani, a trebuit de mic copil să mă descurc singur, deoarece știam că nu are cine să o facă în locul meu. De mic copil am fost pasionat de teatru, montam din clasa a V-a spectacole la școală. Când am absolvit X clase deja știam sigur că vreau să fac teatru, că voi absolvi o facultate teatrală, Mai aveam un vis, să deschid un teatru la Cahul. Această încăpățânare a mea m-a făcut ca în 1983, când am terminat facultatea, cu toate că eram căsătorit, avem și apartament în Chișinău, să solicit să fiu repartizat  la Cahul. Am avut noroc acolo de un primar bun, venit de la Dondușeni, Simion Platon. I-am zis de intenția mea de a deschide un teatru la Cahul. Fiind și el tânăr m-a susținut. Am făcut demersurile necesare și după patru ani teatrul a fost deschis. Eu nu am stat atâta la Cahul, am revenit la Chișinău în așteptarea hotărârii . Când decizia de deschidere a  teatrului a venit în 1987 eu deja eram admis  la cursurile superioare de regie la Moscova, la Konstantin Raikin.  Cursurile superioare de regie de atunci echivalează cu masteratul astăzi. Pentru mine erau foarte importanete studiile postuniversitare, de aceea am refuzat propunerea de la Cahul și am plecat la Moscova. Dar nu îmi pare rău, deoarece teatrul atunci a fost deschis și există și până azi. A fost un vis al copilăriei mele care s-a realizat, țin foarte mult la acel teatru și sper să joc pe scena de acolo când se va da în exploatare clădirea nouă.

Teatrul „Satiricus I. L. Caragiale” l-am fondat, când am revenit de la Moscova. Toate republicile din URSS aveau câte un teatru de satiră, cu excepția Republicii Moldova. De aceea, în 1990, am venit cu ideea de a deschide acest teatru. Totul a început de la o foaie de hârtie adresată Ministerului Culturii în care am solicitat să mi se permită să deschid teatrul. Timp de două luni am pregătit primul spectacol „Ce e viața omului?” de Arcadie Arcanov. A venit comisia, am jucat spectacolul pe scena Filarmonicii și ideea a fost acceptată. Primii în trupa teatrului, dintre actorii experimentați, au fost: Mihai Curagău, Valeriu Cazacu, Jan Cucuruzac și Ion Popescu. În rest, erau copii de 16 – 20 ani cărora paralel le-am predat şi la facultate. Acesta a fost începutul. Astăzi suntem cel mai popular teatru din Republică și cei mai cunoscuți peste hotare. Nu există țară în Europa unde să nu fi jucat. Am mai jucat în SUA, Irac,etc.

  1. Fiecare regizor are printre spectacole și un spectacol care este pentru el mai sclipitor decât orice diamant. La ce spectacol țineți cel mai mult?

Fiecare spectacol e copilul meu și toate îmi plac foarte mult. Sunt spectacole care au jucat un rol important nu doar pentru mine, dar și pentru teatru, ieșind cu ele pe plan internațiomal. Aș vrea să numesc câteva spectacole, la care țin foarte mult, în acest sens. Spectacolul „Maestrul și Margarita” a fost o revelatie pentru Republica Moldova.„Cabala Bigoților sau Moliére” tot de Bulgakov, care ne-a dat dreptul să  participam la multe festivaluri din Europa. Un alt spectacol este „Carmen” montat în spaniolă. O adevărată legendă este spectacolul „Ciuleandra”, care se joacă din 1996 și rezistă în timp. Țin foarte mult la spectacolul „Hamlet”, datorită căruia am obținut Premiul pentru Regie în România.„O scrisoare pierdută”, care m-a plasat ca regizor în  arealul românesc și a fost apreciat de critici drept una din cele mai bune montări ale lui Caragiale. Am și două spectacole de suflet, ale lui Constantin Cheianu, la care țin foarte mult: „Cu bunelul, ce facem?…” și „Made in Moldova!”, care mă reprezintă ca cetățean şi creator. Mii drag şi scump spectacolul „Angajare de clovn” de Matei Vișniec. Un spectacol deosebit este „Puștoaica de la etajul 13” de M.M.Ionescu. Este un spectacol pe care „l-am făcut cu sânge” și care îmi place enorm de mult. În acest spectacol joacă și fiica mea, Alexandrina Grecu, care  a realizat un rol de excepție . Este un spectacol actual atât pentru Chișinău, cât și pentru București.

  1. Cu vreo câțiva ani în urmă am văzut la București un spectacol în care Julieta fuma, era încălțată în bocanci și vorbea nu tocmai în limba frumoasă a lui William Skahespeare. Ce părere aveți, e bine ca monumentele literare să fie ironizate în acest fel? Care sunt limitele ironiei?

Este o temă foarte actuală. Pe de o parte este necesar ca teatrul să meargă înaintea societății, vorba lui Stanislavschi: „Cu un metru jumătate înaintea spectatorului, să ridice spectatorul la nivelul său”. Teatrul trebuie în permanență să se dezvolte, să rămâne proaspăt și contemporan. Shakespeare acum nu mai poate fi jucat ca în secolele anterioare. În fiecare secol Shakespeare este altul, dar nu nu se poate face abstracție de Shakespeare și să-l scrii după nivelul tău de gândire, de pregătire profesionistă, după niveul propriu de intelect sau după cât de puține cărți ai citit. Este profanat nu doar Shakespeare, dar și mulți alți autori clasici. Am văzut profanări chiar și la adresa lui Caragiale. Acesta deja este neprofesionalism, amatorism și nu are nimic comun cu arta.

Există foarte multe montări contemporane ale autorilor clasici, dar fără alterări, fără a le rescrie textul. Textul clasic are nevoie de concept regizoral modern ca idee, formă şi conținut, făcându-l valabil și acum. Aici este nevoie de mult talent, carte de calitate citită și multă logică, fiindcă regia este emoție plus matemtică.

  1. Chiar și în perioada de pandemie teatrul activează, având spectacole la TV. Cum se implică Primăria în viața teatrului în această perioadă dificilă pentru toată lumea?

Teatrul Național „Satircus I. L. Caragiale” se poate mândri cu multe spectacole bune, care au fost filmate și au intrat în fondul de aur. De aceea, când a apărut pandemia ne-a fost foarte ușor să lucrăm online cu spectatorii. O dată cu începerea pandemiei am început să jucăm câte trei spectacole pe săpămână gratis. Televiziunea ne-a convocat și ne-a rugat să le dăm voie să difuzeze gratis încă o parte din spectacolele noastre. Și pentru spectatorul nostru, pentru a face ca teatrul să se mențină în societate, am acceptat. În această perioadă de dificilă pentru toată lumea am muncit foarte mult, fiind primii care am trecut în regimul spectacole  şi  repetiții online. De aceeea suntem pregătiți și așteptăm ca după data de 15 iulie să ni se permită să ieșim în scenă cu „Revizorul” lui Gogol. Este un spectacol pe care privindu-l ai impresia că astăzi Gogol a scris despre noi, cei din Republica Moldova.

Relațiile cu Primăria sunt destul bune, ea fiindu-ne patron din 1991. Indiferent de culoarea politică, Primarii mereu au susținut cultura la Chișinău. Primăria Chișinău, după modul în care susține cultura, este un exemplu bun pentru alte municipii și raioane din republică.

  1. Privind site-ul teatrului acesta pare a fi o instituție fericită, dar probleme sunt peste tot. Cu ce probleme vă confruntați în activitate și ce soluții ar fi binevenite?

Nu există o formulă ideală și nici nu ar trebui să fie, deoarece nu ar fi mișcare, nu ar exista acțiune. Omul în permanență trebuie, are necesitatea să se confrunte cu neajunsurile, să aibă anumite scopuri și să lupte pentru a obține ceea ce-și dorește.

Sunt multe probleme, valabile pentru toate teatrele din Republica Moldova. În primul rând, salariile cu care sunt remunerați oamenii de artă și care lasă de dorit. Aceasta și multe alte probleme se vor soluționa atunci când se va schimba mentalitatea și înțelegerea deputaților din Parlamentul Republicii Moldova și a Guvernului. Când se va înțelege că arta este prioritară și se va investi mai mult în cultură lucrurile vor sta mult mai bine.

  1. O problemă pentru teatrele din Chișinău este lipsa actorilor. Vă confruntați cu aceeași problemă?

Teatrul nostru se confruntă mai puțin cu această problemă, deoarece administrația merge pe altă formulă. Noi credem că investiția cea mai mare trebuie să se facă în om, el fiind și factorul cel mai important. Asta înseamnă grija față de salariile pe care oamenii ar trebui să le primească și implicarea în ceea ce ține de locuință. Dacă problema traiului nu e rezolvată, tânărul specialist vine un an, doi și fără surse prea mari de venit, neavând cu ce achita gazda și mâncarea, pleacă din teatru. Administrația se implică activ în rezolvarea acestor probleme.

La Academia de Teatru anual se produc 10 – 15 actori, dar în teatre rămân doi, trei. Problema este că actorii se produc, dar nu merg să muncească în domeniu. Aici ar trebui să se implice cu soluții eficiente Ministerul Culturii, Educației și Cercetării.

Este insuficiență de actori în teatru, deaorece fiind actor nu ai siguranță în ziua de mâine.

  1. Ce sfaturi oferite de părinți vă servesc drept motto în viață și în activiatate?

Am avut noroc de Mama mea, care mi-a dat o educație deosebită. Mama mi-a zis: „Să iubești.” A iubi este punctul de pornire și de existență în relațiile oamenilor. Omul care iubește face bine. Dacă toți ne-am iubi și am face bine, societatea ar fi extraordinară. Ceea ce se întâmplă astăzi: mișcările extremiste, naționaliste, lipsa culturii politice, lipsa totală de respect, vulgaritatea din politică și în relațiile indivizilor din societate, toate sunt din cauză că lipsește un cuvânt – DRAGOSTEA. Când ea va fi în societatea noastră, noi vom fi cea mai extraordinară societate. Într-o societate unde există dragoste – există bunăvoință, rezultate profesioniste, promovare, susținere, compasiune, compromis, calitate, belșug și fericire. Fără dragoste nimic nu e.

  1. Aveți multe premii, distincții și trofee. Care este realizarea cu care vă mândriți în mod deosebit?

Dacă mă refer la premiile teatrului, sunt multe: Premiul Cel mai bun spectacol pentru „Maestrul și Margarita”, „O scrisoare pierdută” , „D-ale carnavalului”,  „Made in Moldova”, „Cu bunelul ce facem”, „Țara asta a uitat de noi”, „Angajare de clovn” etc.

Dacă mă refer la premiile personale, sunt tot două la care țin cel mai mult. Meritul Cultural în Rang de Comandor din România, Premiul Național în domeniul Culturii, la Chișinău.

  1. Runda întrebărilor blitz:
  • Dacă viața Dumneavoastră ar fi un spectacol de teatru, cum s-ar numi?
  • „Ce e viața omului?”
  • Cu ce imagine vi se asociază cuvântul „Teatru”?
  • Viață
  • Ce termeni intră în formula succesului?
  • Dragostea, munca și exigența.
  • Sunt fericit când… am de montat spectacole.
  • Regret că… am fost ocupat foarte mult ca administrator și nu am avut timp să montez mai multe spectacole.
  • .. că după 60 viața abia începe și voi avea posibilitatea să montez încă multe spectacole bune și de calitate.
  • Sunt sigur… că teatrul nu va muri.
Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.