În contextul condițiilor meteorologice nefavorabile prognozate pentru perioada 30 ianuarie – 2 februarie, autoritățile îndeamnă antreprenorii să adopte măsuri rapide pentru a proteja angajații și a menține continuitatea activităților economice esențiale.

Centrul Național de Management al Crizelor solicită mediului de afaceri să evalueze impactul vremii asupra operațiunilor curente și să ajusteze procedurile interne, inclusiv prin reorganizarea programului de muncă și, acolo unde este posibil, prin implementarea muncii la distanță.

„Siguranța personalului trebuie să fie prioritatea absolută. Este esențial ca angajatorii să asigure condiții adecvate de securitate și sănătate în muncă, în special pentru activitățile desfășurate în aer liber sau în spații expuse riscurilor meteorologice”, se arată în apelul oficial transmis antreprenorilor.

Printre recomandările-cheie se numără verificarea și întreținerea căilor de acces, a parcărilor, trotuarelor și a spațiilor adiacente unităților economice, precum și protejarea infrastructurii electrice împotriva fluctuațiilor de tensiune. Autoritățile avertizează, de asemenea, asupra necesității de a evita supraconsumul de energie electrică în această perioadă.

În paralel, Guvernul a decis reducerea programului de muncă pentru angajații instituțiilor publice aflate în subordinea sa. În ziua de vineri, 30 ianuarie, personalul va lucra cu două-trei ore mai puțin, iar conducătorii instituțiilor vor putea organiza munca la distanță, cu condiția ca activitatea instituțională să nu fie afectată.

Decizia a fost luată de premierul Alexandru Munteanu, care a subliniat că măsura urmărește diminuarea riscurilor asociate fenomenelor meteo extreme și protejarea angajaților din sectorul public.

„În funcție de atribuțiile exercitate, conducătorii vor decide posibilitatea lucrului la distanță. Totodată, vor asigura măsurile necesare pentru ca reducerea programului de muncă să nu afecteze funcționalitatea unității”, se menționează într-o notă oficială semnată de secretarul general adjunct al Guvernului, Alexandru Iacub.

Autoritățile subliniază că implicarea responsabilă a mediului de afaceri este esențială nu doar pentru protejarea angajaților, ci și pentru siguranța comunităților și stabilitatea economică în condiții de risc sporit.

 

 

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.