Biserica în stil rus vechi, înfrumusețată de două pridvoare încrustate masive, ce amintesc intrările în catedralele secolelor 16-17 din Moscova sau Reazan, a fost construită în anul 1895, adică atunci când Chișinăul era capitala guberniei Imperiului Rus. Însă așa a fost să fie că în ea nu a slujit niciodată vreun slujitor al Bisericii Ortodoxe Ruse. Astăzi, aceasta este Catedrala Sfintei Teodora de la Sihla – catedrala mitropoliei Basarabiei a Bisericii Ortodoxe Române.
Biserica a fost ridicată după proiectul arhitectului A. Bernardazzi ca o capelă a primului gimnaziu pentru fete. Mica bisericuță, adiacentă clădirii gimnaziului, care a fost construită în anul 1882, așa și nu a devenit biserica ”de casă” a acestei instituții de învățământ. Biserica nu a fost sfințită aproape trei decenii – până în 1922. De ce?
Există două versiuni. Prințesa Veazemskaia – nume inițial Efrosinia Fiodorovna Krupenskaia, pe banii căreia a fost construită biserica, nu și-a dat acordul pentru sfințire până la moartea sa. La bătrânețe, prințesa Veazemskaia a devenit foarte ciudată, a dus un mod de viață foarte ascet, aproape de înfometare, pe de altă parte, era foarte generoasă în acțiuni de binefacere. Un alt dar al ei pentru orașul Chișinău este clădirea care este activă până în zilele noastre, lăcașul cu destinație filantropică (actuala adresă – str. Mateevici, 87) în care acum se află blocul 2 al Academiei de muzică, teatru și arte plastice.
A doua versiune este un caz nefast în timpul lucrărilor de construcție, care a fost considerat drept un semn rău, astfel capela nu a fost sfințită. Așa sau altfel, capela cea nouă a rămas mult timp doar o completare frumoasă a străzi Gubernskaia, redenumită în 1899 în strada Pușkin. Sfințirea bisericii a avut loc în 1922 deoarece în 1918 a fost creată arhiepiscopia Basarabiei a bisericii ortodoxe Române, iar capela a devenit biserică în cadrul acesteia, primind numele Sfântului Teodor Tiron.
În 1940, forțele sovietice au decis să transforme minunata biserică din centrul Chișinăului într-un muzeu al ateismului. Director a fost numit Victor Popovici, cel care un an în urmă conducea Seminarul spiritual. Nu este clar de ce absolventul academiei spirituale de la Kiev a fost de acord să conducă o instituție menită să educe ateiștii: fie din frica de a fi reprimat în caz de refuz, fie din dorința de a păstra cărțile rare ce se aflau acolo, icoanele medievale, obiectele de cult de o importanță istorică care erau distruse pretutindeni, inclusiv la adunarea Casei Eparhiale. Însă muzeul n-a funcționat mult timp – până în iunie 1941, iar V. Popovici, la scurt timp după întoarcerea forțelor române, s-a împușcat.
În aprilie 1942, biserica a fost sfințită din nou, însă după război a fost închisă. De data aceasta, în capelă a fost deschisă o sală de sport SVS (Societatea Voluntară de Sport) ”Moldova” unde se antrenau luptătorii. Datorită unor construcții din beton armat, clădirea a devenit cu două etaje. În schimb, în clădirea fostului gimnaziu de fete a fost creată școala medie moldovenească nr. 1 cu predare aprofundată a limbii franceze. Școala era una din cele mai prestigioase instituții de învățământ de pe atunci din capitala RSSM, cu predare în limba moldovenească. Acolo se străduiau să-și înscrie copiii reprezentații inteligențimii, indiferent de cartierul în care trăiau, cei care au reușit să păstreze limba maternă în familie. Astfel, a apărut necesitatea unei clădiri noi, mai mari, și la sfârșitul anilor 60 a fost decisă construirea unui bloc modern alături, chiar sub pereții fostului gimnaziu. Capela lui Bernardazzi ”încurca” și risca să fie demolată. Din povestirile arhitectului Alla Chiricenco, care a lucrat la proiect în grup cu arhitectul S. Șoihet, arhitecții s-au luptat pentru păstrarea operei marelui arhitect chișinăuian. S-au obligat să aducă modificări la proiect în așa fel încât să păstreze monumentul de arhitectură, fără a schimba ”geografia” școlii. Ei au propus deplasarea fațadei principale a acesteia de la ”linia roșie” a străzii în interior. Lucrau în afara programului, fără a le păsa de timp și puteri și, din fericire, au reușit să convingă conducerea partidului. Școala, actualul liceu ”Gheorghe Asachi”, a fost dată în exploatare în anul 1973.
În 1974, clădirea capelei, în calitate de monument de arhitectură care se afla sub ocrotirea statului, a fost restaurată. În 1978, acolo a fost din nou deschis Muzeul Ateismului Științific, reorganizat, mai târziu, în Muzeul de istorie a religiei. Printre cele 35 mii de unități păstrate acolo se aflau opere iconografice, picturi, sculpturi, opere de artă plastică, fotografii, documente de arhivă care reflectau nu doar ortodoxia. În muzeu exista o secție numită ”Direcțiile religioase ale Moldovei” dar și o secție strict ateistă, denumită ”Activitatea partidului Comunist al Uniunii Sovietice în domeniul educației ateiste a maselor muncitoare”.
Capela a redevenit biserică în anul 1993 – catedrala Mitropoliei Basarabiei a bisericii ortodoxe Române. Așa cum anul deschiderii bisericii a coincis cu anul canonizării de către Sfântul Sinod Român, aceasta din urmă a devenit protectoarea bisericii din Chișinău.
Teodora s-a născut la mijlocul secolului XVII în satul Vânători prin regiunea Neamțului. Devenind sihastră, ea a trăit în adâncul pădurii, într-o peșteră a schitului Sihla, în apropiere de mănăstirea Sihăstria. În 1830, domnitorul Mihail Sturza a reconstruit schitul, iar moaștele pustnicei au fost transferate în biserica nouă de pe moșia sa din satul Miclăușeni, în apropiere de Iași. În 1856, moaștele Teodorei au fost transmise la Lavra Pecerska din Kiev, unde este numită sfânta Feodora din Carpați.
Biserica a fost din nou pictată în frescă către anul 2000 – pentru aceasta a fost invitat pictorul Gheorghe Enachi din România. Un meșter popular a creat, din nou, iconostasul încrustat, icoanele fiind pictate de pictorul de icoane din Chișinău, Iurii Lungu. Unele atribute religioase au fost transmise bisericii în dar, de către enoriași.
În interiorul Bisericii găsim scări de fontă cu o valoare istorică de peste 100 de ani, realizate la prima uzină mecanică cu turnătorie de fontă din Chişinău, fondată de inginerul Ștefan Serbov – Sârb. Acestea reprezintă o bijuterie a clădirii.
O notă de originalitate este amplificată de faptul că pe fiecare treaptă este aplicat însemnul turnătoriei lui Serbov-Sârb, iar pe partea laterală a scării – marcajul uzinei. Scările din fontă din incinta bisericii impresionează prin măreţie şi eleganţă.
Curiozități:
- Pe vremea URSS aici a fost Muzeul Ateismului din Chișinău.
- Grilajele din interiorul bisericii și scara interioară din metal au fost confecționate în 1892 la uzina nobilului de enam Ștefan Serbov- Sârb din Chișinău.
- Conform lui Iurie Colesnic în cartea “Chișinăul nostru necunoscut” noaptea, înainte de a fi sfințită biserica, aici s-a spânzurat paznicul, astfel Sfințirea capelei a avut loc peste 27 ani de la fondare.
