Militarii Batalionului 22 de menținere a păcii „Căști Albastre” au acordat suport la amenajarea centrului de plasament pentru refugiați, deschis la Î.S. „Manejul de altletică ușoară” mun. Chișinău.
Potrivit comandantului Batalionului 22, locotenent-colonel Ion Coțofană, pacificatorii au ajutat la amenajarea a 500 de paturi pliante, saltele, pături, perne destinate persoanelor venite din Ucraina.
Bunurile materiale au fost eliberate de Agenția Rezerve Materiale a Ministerului Afacerilor Interne din rezervele de mobilizare, în temeiul Deciziei nr.19 din 2 martie 2022, a Prim-Ministrului Republicii Moldova.
Sursa a specificat că militarii au lucrat pe parcursul nopții, astfel încât în dimineața zilei de 3 martie, centrul de plasament să fie gata să primească primii refugiați.
Săptămâna precedentă un grup de studenți militari ai Academiei Militare a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun” a ajutat la transportarea bunurilor materiale și la aranjarea paturilor într-o sală special amenajată pe teritoriul Centrului Moldexpo.
Totodată, pe teritoriul unei unități militare a fost creat un centru de plasament temporar pentru refugiați, cu o capacitate de 200 de locuri.












