Peste 30 de locații din Chișinău vor fi decorate pentru Revelion și Crăciun

0
135

Locuitorii Capitalei vor putea admira decorațiunile de Revelion și Crăciun începând cu 1 decembrie curent, până pe 15 ianuarie 2021. Anunțul a fost făcut de edilul Capitalei Ion Ceban la ședința din data de 30 noiembrie a Primăriei.

La 1 decembrie dăm start sărbătorilor de Crăciun. Avem peste 30 de locații în Chișinău unde vor fi decorațiuni de Crăciun, cel puțin până pe 15 ianuarie. Nu vom avea evenimente și târguri, din cauza situației epidemiologie, dar căldura sărăturilor de iarnă trebuie să intre în casa fiecăruia”, a spus Ion Ceban.

Menționăm că principalul brad din centrul Capitalei a fost instalat în scuarul Catedralei Metropolitane și a fost deja decorat. Inaugurarea oficială a sărbătorilor de iarnă va avea loc pe 1 decembrie.

În acest an sărbătorile de iarnă în Chișinău vor fi organizate altfel. Nu vor fi târguri de crăciun, comercianții nu-și vor putea expune mărfurile ca de obicei, iar în capul mesei va fi respectarea normelor anti-COVID-19.

tv8.md

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here