La data de 23 noiembrie 2022, peste 30 de membri ai Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) din mun Chișinău au participat la un dialog public-privat cu Primăria municipiului Chișinău, pe platforma comitetelor pentru Antreprenoriat Sectoriale ale CCI. Ședința a avut drept scop abordarea subiectelor de interes sporit pentru mediul de afaceri din municipiul Chișinău, mai exact consultarea proiectului de decizie a Consiliului municipal Chișinău, cu privire la taxele locale pentru anul 2023.
La deschiderea evenimentului, președintele CCI a RM Sergiu Harea a declarat că instituția camerală conlucrează cu Primăria mun. Chișinău în cadrul Agendei Locale de Business pe mai multe domenii, pentru a oferi antreprenorilor suportul necesar. „Astăzi, la solicitarea mediului de afaceri, se va discuta punerea în aplicare a taxelor locale pe teritoriul municipiului Chișinău pentru anul 2023.”
La dialogul cu membrii CCI a participat Viceprimarul de Chișinău Olga Ursu, care a menționat că în cadrul Memorandumului de Înțelegere încheiat între Primărie și programul USAID, în baza analizei sistemului taxelor locale, experții internaționali au recomandat ajustarea anuală a acestora la rata inflației anului anterior. Având în vedere această recomandare, se propune actualizarea taxelor locale stabilite pentru anul 2022 corespunzător ratei medii a inflației pentru anul 2021. Astfel, viceprimarul a spus că cotele taxelor locale pentru anul viitor în municipiul Chișinău ar putea fi majorate cu 5,1% .
Totodată, Olga Ursu a menționat că, urmare a ajustării taxelor locale, prin proiectul de decizie, autoritățile municipale își propun următoarele: asigurarea previzibilității activității de întreprinzător a agenților economici; asigurarea principiului echitabilitații (proporționalității) în raporturile dintre unitatea administrativ-teritorială şi întreprinzător; asigurarea calculării corecte și vărsării depline ale plăților taxelor locale în buget.
Printre facilitățile oferite unor categorii de antreprenori se regăsește propunerea CCI și anume scutirea de taxe locale a întreprinderilor sociale, fiind propusă de Acceleratorulul Afacerilor Sociale, regiunea Centru, gestionat de CCI a RM.
În context, colaboratorii Primăriei au făcut o prezentare a proiectului de decizie și au oferit detalii despre taxele locale noi pentru anul 2023, care urmează a fi aprobate.
În cadrul dialogului, membrii CCI a RM din mun. Chișinău, au adresat întrebări privind taxele pentru amenajarea teritoriului; taxe de piață; taxe pentru salubrizare; taxe pentru unitățile comerciale; taxe pentru prestarea serviciilor de transport ș.a.
Propunerile și solicitările participanților vor fi transmise în scris CMC spre examinare.