Șeful Î.M. ”Asociația de Gospodărire Spații Verzi”, Serghei Carp, va fi eliberat din funcție. Decizia a fost anunțată astăzi, 17 mai, de către Primarul General de Chișinău, Ion Ceban, în cadrul unei conferințe de presă. De asemenea, edilul a solicitat eliberarea din funcție a conducerii Agenției de Mediu, ”care potrivit anchetei interne, tergiversează multe procese care duc la situații grave”.

„Șeful Spațiilor Verzi va fi eliberat din funcție, astfel cum au recomandat membrii Comisiei. Noul director la „Spații Verzi” va iniția o anchetă de serviciu în privința vice-directorului de ramură a Asociației de Gospodărire a Spațiilor Verzi, al inspectorului de sector, al maestrului și al maestrului superior, fie alți angajați care ar avea tangențe cu acest caz. Sugestia mea este ca acești domni să nu aștepte următoarea anchetă, fie benevol să-și depună demisia, fie cu crtitudine urmează să fie demiși din funcție,” a declarat Ion Ceban.

Totodată, el a spus că, după ce se vor expune organele de drept și instanța în acest caz vor fi clarificate toate circumstanțele.

”Vom reveni la subiect și vom decide dacă mai este loc pentru unele persoane în aceste condiții să muncească. Această problemă trebuie privită cu mult mai larg nu doar în Chișinău, ci și în toată Republica.

Amintim că, sâmbătă, 14 mai, un copil de doi ani a murit după ce o creangă imensă a căzut peste el în parcul Alunelul din capitală. Copilul a fost spitalizat de urgență, dar medicii nu l-au putut salva.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.