Fostul viceprimar al Capitalei, Victor Chironda s-a prezentat astăzi, 11 aprilie, la locul de muncă așa cum anunțase săptămâna trecută. Dar, nu i s-a permis să intre în instituție sub pretextul că nu ar exista funcții libere de viceprimar. Anunțul a fost făcut de Victor Chironda pe pagina personală de Facebook.

”Paza nu mi-a permis să merg la Direcția  Resurse Umane, însă a coborât dl. Fadei Nagacevschi care m-a anunțat că “vor veni cu un răspuns în scris la cererea mea” dar “domnul primar nu are încredere in mine și funcții libere de viceprimar și birouri nu sunt”.

L-am anunțat pe dl. Nagacevschi că atâta timp cât nu există o altă decizie sau un răspuns în scris, eu mă consider Viceprimar în funcție, indiferent de faptul că am un birou sau nu.

Eu nu lupt pentru funcții și birouri. Eu lupt pentru restabilirea adevărului și pentru o primărie curată și responsabilă, care nu își bate joc de funcționari și cetățeni.

În perioada următoare exact asta voi face”, se arată în mesajul fostului viceprimar.

Amintim că, Victor Chironda a fost repus de instanță în funcția de viceprimar. Joi, șapte aprilie, Curtea de Apel Chișinău a admis recursul acestuia și a suspendat executarea deciziei Consiliului municipal Chișinău. În data de 8 aprilie el a depus o cerere la primărie prin care a solicitat restabilirea în funcție.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here