DIN PRIMA SURSĂ: INTERVIU CU VITALIE JACOT, VICEPRETOR AL SECTORULUI BOTANICA

0
1054
  1. Care sunt regulile de aur, pe care trebuie să le respecte un vicepretor și, în general, un administrator?

Prima regulă este respectarea cadrului legal, fără nici o deviere. Trebuie să fim pertinenți și nu părtinitori.

Interesul public prevalează întotdeauna, aceasta fiind a doua regulă.

Uneori o părere personală ți se pare bună, dar părerea colectivă zice altceva. În asemenea cazuri trebuie să mergi așa cum solicită societatea.

O altă regulă este principialitatea. Sunt o persoană principială, chiar dacă câteodată este greu și dureros.

Și încă o regulă foarte importantă este atenția față de colegii de serviciu. Nu poți primi beneficii de la lucrul într-un colectiv, dacă nu devii parte indispensabilă a lui.

  1. Salubrizarea lacului Victoria, reparația străzii Dante Alighieri, renovarea străzii N. Zelinski. Ce alte activități au fost desfășurate în sectorul Botanica începând cu luna martie?

Acestea sunt activitățile de bază și cele mai ample ale Preturii. Pe lângă ele au demarat lucrările la Biblioteca „Lomonosov”, unde reparația se face atât pe interior, cât și pe exterior. Au fost finisate lucrările de iluminare a aleii pietonale Dacia 2 – Dacia 10. Acum suntem în perioada căutării și testării pavajului pentru scara de la Dacia 2. La fel s-au făcut lucrări pentru amenajarea intrării la biblioteca „B. P. Hașdeu”, filiala „Ștefan cel Mare”.

Concomitent pregătim teren pentru următorul proiect – amenajarea parcului „Sarmizegetusa”. Au demarat lucrările de salubrizare, au fost scoase câteva garduri, care ne vor deranja la etapele următoare de lucru în parc. Și în final – au fost terminate lucrările de asfaltare în parcul „Valea Trandafirilor”.

  1. Dar ce activități se planifică până la sfârșitul verii?

Ceea ce am menționat deja – Parcul „Sarmizegetusa”. Este un proiect major, finanțat din buget, este amplu, complex și complicat.

Lucrările sunt la etapa expertizării proiectului. Pentru cei care nu cunosc, este un proiect de amenajare totală a acestui parc. Parcul este foarte des utilizat de către localnici, dar are o infrastructură deplorabilă: fără iluminare, fără nici un concept bine determinat, are doar o floră foarte frumoasă. Propunerea noastră este de a amenaja pavajul, de a delimita zonele de agrement. Vrem să-i schimbăm denumirea în „Brâncuși”. Str. Brâncuși vine până la parc și doar 20 – 30 metri trebuie reamenajați pentru crearea unei continuități cu parcul. Noi vrem să o prelungim până la parc și să instalăm în parc bustul lui Brâncuși. Amenajăm o zonă de agrement care va fi încoronată cu sculptura lui Brâncuși  „Coloana infinitului”. Vrem să integrăm acolo și o altă sculptură a lui Brâncuși „Masa tăcerii”. Această sculptură a fost făcută după Gripa Spaniolă, care a dus cu sine sute de milioane de vieți omenești. Sculptura reprezintă o masă și niște scaune foarte îndepărtate unul de altul. Atunci pentru prima dată a apărut noțiunea de distanță socială. Această sculptură este actuală și pentru situația de pandemie în care de aflăm.

Un alt proiect – se pregătește terenul pentru amenajarea trecerii subterane de la Dacia  – str. Teilor. Se duc tratative pentru a interveni la subterana de pe Dacia, colț cu Decebal, Traian. Vrem să realizăm cât mai curând aceste proiecte și credem că vom reuși. Un alt proiect este instalarea stațiilor de așteptare acolo unde nu sunt, sunt într-o stare deplorabilă, sau au un design rupt de realitate. Vrem să instalăm ceva modern, uzual, care ar permite și utilizatorilor să beneficieze eficient de ele, cât și celor care le gestionează să le valorifice, de exemplu cei care plasează publicitatea. Alte două proiecte importante sunt curățirea albiei lacurilor „Valea Trandafirilor” și cea a lacului „Victoria”. Acest proiect a fost inițiat de o persoană, care s-a oprit în preajma acestui lac să se odihnească, a observat zona pitorească și, fiind versată în proiecte, în atragerea de fonduri, și-a pus drept obiectiv să schimbe ceva. A apelat la administrația sectorului și noi ne-am implicat la maxim. Un scop al proiectului a fost responsabilizarea populației, deoarece doar salubrizarea nu aduce prea mare folos – a doua zi deșeurile apar din nou. Noi ne-am propus să implicăm și localnicii în acest joc și împreună cu ei am ieșit la curățenie două zile la rând – sâmbăta și duminica. A venit foarte multă lume cu inima deschisă. În următoarele zile de odihnă oamenii iarăși au ieșit să se implice în procesul de salubrizare. Ne implicăm și în alte lucrări în această zonă, pe care putem să le facem cu „sânge mic”. Am reparat băncile din zonă, am dus deșeurile stocate în câteva locuri de foarte mult timp. O companie a dat curs solicitării localnicilor și au fost instalate câteva containere pentru deșeuri. Acum sticlele de plastic au un loc unde pot fi aruncate. Curând se va face un transfer din partea unor investitori, care finanțează cumpărarea coșurilor de gunoi pentru fiecare bancă. O următoare etapă este instalarea unor alei în zonă, o alta – curățirea malului de arbuști.

Și în ultimă instanță urmează curățirea albiei lacului. Este un proiect care are în el câte puțin din toate fiind parțial politic, social, economic, ecologic și administrativ. Asta ne și bucură, că am reușit să implicăm toate componentele existente și posibile.

  1. În perioada de carantină au fost persoane care au încălcat regulile? Cum s-a intervenit?

Noi, ca administrație locală, ne-am implicat mai mult din punct de vedere al creării unui remediu pentru aceste persoane, să le creăm niște reguli de joc, să gestionăm corect piețele, transportul ș. a. m. d. Încercăm să fim la zi cu toate schimbările, încercăm să organizăm infrastructura sectorului într-un mod eficient și confortabil pentru cetățeni.

  1. În ultima vreme orașul este eliberat de gherete și panouri publicitare. Unde se așteaptă mari schimbări la Botanica, în acest sens?

Este un lucru enorm, pentru că sunt foarte multe panouri și gherete amplasate la limita ilegalității sau chiar ilegal. Vor fi evacuate, în primul rând, cele amplasate pe străzile centrale. Comerțul ambulant și estival este deplasat în interiorul cartierelor, acolo unde oamenilor le este mai comod să facă cumpărături. Se face aceasta, deoarece în ultimul timp gheretele au cam plecat de la conceptul de vindere a produselor autohtone la un preț mai mic. Plus la toate deranjează infrastructura orașului, având și un design care lasă de dorit.

Acum se reconstruiește piața de pe strada Matei Milo, care vine să rezolve problema lipsei gheretelor. Discutăm  referitor la reconstrucții și cu agenții economici ai piețelor de pe străzile Cuza-Vodă și Independenței. O altă idee, dar care acum se află doar la nivel de proiect, este transformarea zonei Traian – Grenoble într-un spațiu ambulant comercial, ca oamenii de la Sângera și Băcioi să poată aduce și comercializa aici produsele lor.

  1. Cu ce realizare, în funcția de vicepretor, vă mândriți în mod deosebit?

Eu aș putea nominaliza câteva proiecte. Unul dintre ele este lacul „Victoria”, care este un proiect extrem de complex și chiar voi avea un temei de mândrie, dacă vom finaliza măcar acel minim pe care ni l-am propus. Un temei de mândrie este implicarea mea în lichidarea deficiențelor în cadrul trecerii pietonale Dacia 2 – Dacia 10, care au fost reparate necalitativ. Un alt motiv de mândrie ar fi faptul că am reușit să concediez o persoană coruptă transmițând dosarul la CNA.

Dar, de fapt, nu sunt genul de om care caută temeiuri de mândrie doar în proiectele sonore. Mă mândresc în special cu faptul că fac foarte bine lucrul meu de rutină zilnică. Dacă îmi trasez un obiectiv, încerc să-l realizăm calitativ. Este un lucru care poate nu este prea vizibil, dar reprezintă pentru mine un temei mai mare de mândrie.

  1. Care sfaturi oferite de părinți vă servesc drept motto în activitate și în viață?

Părinții mei au fost oameni simpli. Nu am primit sfaturi formulate de la A la Z, dar unele principii mi-au generat. Unul dintre ele este libertate prin responsabilitate. Părinții mi-au dat libertate deplină în alegerea a ceea ce vreau să devin în viață, dar în același timp au încercat să mă facă să responsabilizez toate alegerile mele. E un principiu minunat și încerc să-l propag oriunde mă aflu. Le ofer colegilor mei posibilitatea de a fi liberi total, dar totodată și responsabili. Dacă ți-ai asumat un lucru trebuie să-l faci, modul în care îl faci ești liber să-l alegi, rezultatul contează.

  1. Runda întrebărilor blitz:

– Imaginea cu care vi se asociază cuvântul „Pretură”?

– Oamenii care lucrează acolo. (Mulți oameni închipuindu-și funcționarii publici îi văd ca pe niște oameni care nu fac nimic toată ziua, corupți până în măduva oaselor. Nu este așa. Majoritatea colegilor mei sunt profesioniști, specialiști foarte buni, cu o responsabilitate înaltă, care lucrează uneori supraprogram, fiind foarte atenți la problemele societății).

– Calitățile unui om de omenie?

– Simțul măsurii și onestitatea.

– Calitățile unei persoane corecte?

– Inteligența și principialitatea.

– Sunt fericit când… sunt fericiți toți cei care mă înconjoară.

– Sper că… Moldova va depăși această criză profundă în care se află la moment.

– Nu încape îndoială că… voi atinge scopurile pe care mi le-am pus.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.