Primul monument din Chișinău, în cinstea lui Alecu Russo a apărut în anul 1957. Portretul sculptat al acestui poet, scriitor, critic literar și publicist s-a transformat în unul din cele 12 busturi din bronz, instalate pe postamente șlefuite din granit roșu de pe Aleea clasicilor, care a apărut, așa cum este menționat în pașaportul acestui obiect din categoria ”Monumente ale istoriei și culturii URSS”, sub egida Ministerului culturii al URSS la inițiativa Uniunii scriitorilor și a jurnaliștilor RSSM, la ordinul Comitetului Executiv Orășenesc al Chișinăului (actuala Primărie Chișinău).
Coordonator al creării compoziției sculpturale de pe aleea centrală a parcului din Chișinău (pe atunci parcul Pușkin, actualmente parcul Ștefan cel Mare) a fost Lazăr Dubinovschi. Autorii complexului au avut grijă să asigure o vizualizare bună a Aleii clasicilor, oferind armonie și unitate complexului sculptural. Lucrările au fost realizate de 8 sculptori diferiți, însă întreg complexul este unit de aceeași idee comună. Toate busturile sunt realizate cu o asemănare portretistă enormă, simplitatea și laconismul postamentelor este în unison cu portretele sculpturale. Bustul lui Alecu Russo a fost realizat de sculptorul Vadim Larcenco, ucenicul lui Lazăr Dubinovschi. Lazăr Isacovici a fost curator pentru lucrările de diplomă ale absolvenților de la școala de arte în numele lui Repin. Pe unul dintre acești absolvenți, și anume pe Vadim Larcenco l-a făcut ucenicul său, cu care a și lucrat timp de 20 ani.
Așa dar, primul monument al lui Alecu Russo a fost instalat în Chișinău mai bine de șaizeci de ani în urmă printre busturile altor oameni iluștri ai literaturii moldovenești, chiar în capitala țării.
Iar la data de 31 august 2005, la intersecția străzii A. Russo cu bulevardul Mircea cel Bătrân, în apropierea magazinului de cărți cu același nume, a fost inaugurat încă un monument al autorului ”Cântării României”. Este vorba despre încă un bust din bronz, pe un piedestal din piatră de Cosăuți, de această dată mai puțin maiestuoasă decât cel din granit șlefuit de pe Aleea Clasicilor, însă mult mai apropiat de stilul național, inclusiv după formă. Diferă și însăși portretul lui Russo de cel al imaginii sale ”clasice”, de pe Alee. Transmițând asemănarea portretistă, acesta este lipsit de academism, fiind executat într-o manieră diversă, mult mai libertină. Autorul bustului este Ion Zderciuc. Alte lucrări ale sale, probabil, sunt mai bine cunoscute chișinăuienilor. Este vorba despre monumentele lui, Vasile Alecsandri, Emil Loteanu care sunt instalate în centrul capitalei. Arhitectul proiectului – Victor Savva.
Toți locuitorii Moldovei știu cine este Alecu Russo. Datele de pe monumentul său arată că a avut o viață destul de scurtă – poetul a trăit mai puțin de patruzeci de ani. Alexandru Russu (acesta este numele lui adevărat) s-a născut în 1819 la Chișinău, în familia unui boier de viță veche, dar nu foarte bogat, pe nume Iancu Russu, proprietar al unor moșii în lunca râului Bâc, în satul Prodăneștii Vechi (actualmente raionul Florești). Scria, în general, în limba franceză (lucrările sale au fost, mai târziu, traduse în limba română de V. Alecsandri și de A. Odobescu), pentru că a învățat, timp de 10 ani în Elveția unde, în orașul Vernier, a fost trimis de tatăl său după moartea mamei sale, în timpul epidemiei de holeră.
Influența lui Alecu Russo asupra literaturii naționale e greu de supraestimat, mai ales că Alecu Russo a fost și unul dintre primii colecționari de folclor și a acordat creației populare o atenție deosebită: ”Dacă este ca neamul român să aibă şi el o limbă şi o literatură, spiritul public va părăsi căile pedanților şi se va îndrepta la izvorul adevărat: la tradițiile şi obiceiurile pământului, unde stau ascunse încă şi formele, şi stilul” El este autorul unor astfel de articole și eseuri precum «Poezia populară», «Studie moldoveană», «Decebal şi Ștefan cel Mare».
Alecu Russo și-a continuat studiile la Viena, iar în 1836, adică la vârsta de 17 ani ai poetului au apărut primele sale poeme: «La mort d’Alibaud» și «Epitaphe d’Alibaud» , dedicate unui personaj real, Louis Alibaud – un tânăr condamnat la moarte, pentru că a avut o încercare nereușită de atentat la viața împăratului Ludovic Philippe.
Cu frumusețea folclorului, Alecu Russo a făcut cunoștință în timpul călătoriilor prin județul Neamț, împreună cu Vasile Alecsandri, impresiile în urma cărora au stat la baza legendei ”Piatra Teiului”.
În 1840 Alecu Russo se stabilește cu traiul la Iași. În 1841, domnitorul Mihail Sturdza îl numește funcționar al Tribunalului Regional Piatra Neamț. La Iași apare lucrarea sa publicistică «Critica criticii», piesele «Băcălia ambiţioasă» și «Jicnicerul Vadră sau Provincialul la Teatrul Naţional». Aceste piese satirice nu s-au păstrat, însă se știe că din cauza lor, Alecu Russo a fost exilat la mănăstirea Soveja. Acolo le scrie «Soveja. Ziarul unui exilat politic la 1846» (”Soveja. Ziaul unui exilat politic la1846”), publicat mai târziu de Alexandru Odobescu. Tot acolo, la Soveja, a scris balada ”Miorița” trimițându-i-o lui Vasile Alecsandri, care a publicat-o în jurnalul ”Bucovina” patru ani mai târziu.
De Vasile Alecsandri îl leagă nu doar interesele literare: în anul 1848 ambii participă la mișcarea revoluționară din principatul Moldova, care se afla în supunere vasală față de imperiul Otoman. Revoluția din Moldova a fost înăbușită foarte repede, iar Russo a pornit să hoinărească prin Ardeal (Transilvania).
Mai apoi, s-a stabilit cu traiul la Paris. Acolo, în 1850, în lunarul refugiaților politici ”România Viitoare” publică anonim, fără semnătură, ”Cântarea României”.
Peste un an, Russo se întoarce în România. Scrie și publică articole și eseuri în câteva publicații, mai cu seamă în publicația lui V. Alecsandri «România literară». A. Russo a murit în 1859 la Iași.
În afară de cele două busturi din Chișinău, monumente ale lui Alecu Russo pot fi găsite și în alte orașe. Bustul lui Russo poate fi observat la Bălți, în ograda universității de stat ce-i poartă numele. Un alt monument al lui Russo este în România, în orășelul Dej, județul Cluj (Transilvania de Nord, istoric vorbind) și în orașul Suceava (sculptor Gheorghe Covalschi, anul 1973).
