Când se face și cât ne costă verificarea metrologică a apometrelor?

0
1377

Pe lângă activitatea tradițională de livrare a apei, S. A. „Apă-Canal Chișinău”, repară şi verifică metrologic contoare de apă în atelierul din str. Lunca Bîcului nr. 24.

Astfel, de la începutul anului, specialiștii ACC au efectuat verificarea metrologică a peste 13 mii contoare. Din numărul total de contoare verificate, peste 10 mii sunt apometre cu diametre mici (D-15 mm), restul sunt cele de la sectorul particular și de la agenții economici. Doar în luna octombrie curent, au fost efectuate metrologic circa 1700 contoare de apă cu diverse diametre. 

Cum se procedează

Verificarea metrologică a contoarelor de apă rece și caldă din apartamente este o obligaţie care-i revine fiecărui proprietar. Astfel, o dată la cinci ani, contoarele pentru apă trebuie verificate, pentru a obține un nou buletin de verificare metrologică. Aceasta este o cerință, căci o dată ce este verificat, contorul va indica consumul real de apă. Pentru cei care locuiesc la casă, condiţiile legale sunt aceleaşi. 

Verificarea contoarelor de apă rece și apă caldă o puteți efectua prin depunerea cererii în biroul 101, sediul central al furnizorului de apă, str. Albișoara, 38. Doritorii trebuie să prezinte un act emis de gestionarul fondului locativ în care este indicat consumul curent și indicii contorului. 

S. A. „Apă-Canal Chișinău” are două puncte de recepție, care asigură calitate și rapiditate. Punctele de recepție a contoarelor de apă pentru verificare metrologică şi reparaţie este biroul 100, sediul central din str. Albişoara, 38 și Laboratorul de verificare metrologică a contoarelor de apă din str. Lunca Bîcului, 24. De obicei, verificarea se efectuază în decurs de trei zile. Verificarea lor se face la standuri specializate. 

Pentru a nu rămâne fără apă, cât durează verificarea metrologică, specialiștii de la ACC instalează solicitantului contoare provizorii. După verificare, dacă apometrele sunt în regulă, se trece la remontare şi sigilare, iar proprietarului i se înmânează buletinul de verificare metrologică. În cazul în care apometrele nu sunt în regulă, adică nu înregistrează cum trebuie cantitatea de apă care trece prin ele, atunci ele sunt reparate. 

Cât ne costă

Conform tarifelor pentru persoanele fizice verificarea contoarelor costă 66 lei, iar cu reparația 86 lei. Pentru persoane juridice verificarea costă 120 lei, iar cu reparația 161 lei.

În acest context, administrația furnizorului de apă precizează că pentru informaţii suplimentare Vă puteţi adresa la Punctul de recepţie a contoarelor de apă pentru verificare metrologică şi reparaţie: tel. 256-776 sau la atelier: tel. 47-36-51.

De asemenea, puteti să lăsați un mesaj pe adresa electronică acc@acc.md, sau pe pagina oficială de pe facebook.com.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here