- Jucați pe scena Teatrului Național „Satiricus I. L. Caragiale” de la vârsta de șapte ani. Ce a reușit să devină teatrul în acest timp pentru Dumneavoastră?
De mică am fost crescută în teatru și m-am molipsit de această meserie (se știe că actoria e o boală) mai ales că părinții mei sunt din același domeniu. Poate va părea puțin patetic, dar teatrul, pentru mine, este totul. E locul unde poți să devii sincer, să fii sincer. E meseria care îmi place și sper să-mi placă până la finele vieții.
- În copilărie ați vrut să deveniți medic, dar a câștigat totuși actoria. Regretați de alegerea făcută?
Tatăl meu întotdeauna și-a dorit să devin medic. Voiam și eu cumva același lucru. Până la urmă actoria și medicina sunt foarte aproape una de alta. Medicina lecuiește trupul, iar actoria sufletul. De aceea, în sensul metaforic al cuvântului, spun că fac și medicină.
- Unul dintre rolurile care v-a marcat în mod deosebit este cel din: „Puștoaica de la etajul 13 sau dragă societate”. Ce ați vrea să le spuneți puștoaicelor și societății, ținând cont de actualitate?
Ceea ce vreau să le zic le-am spus în spectacol, continui să le-o zic și îi invit pe toți la teatru, nu doar pe adolescenți. E un spectacol foarte actual, social, ceea ce le place acum oamenilor. E un spectacol care doare, care te face să plângi, dar și să râzi.
- Actorii învață de la personajele lor. Ce lecții ați desprins din rolurile jucate până acum?
Foarte multe… Totuși aș merge pe cealaltă cale și aș zice că actorul trebuie să se detașeze de personaj în viața de zi cu zi. Personajele trebuie să rămână pe scenă, iar în viața de zi cu zi trebuie să fii tu.
Fiecare dintre noi învață ceva de la personaje, nu doar artiștii. Sunt situații bune, mai puțin plăcute, exemple care trebuiesc evitate și exemple de la care într-adevăr ai ce lua.
- Actoria înseamnă multă muncă. Munca e cea care crește talentul, iar actorii precum florile cresc întreaga viață. Cum planificați să creșteți din punct de vedere profesional?
Răspunsul ar fi să muncești foarte mult și să nu te complaci în ceea ce faci. Să muncești și să nu aștepți nimic în schimb – laude ori aprecieri. Chestia asta distruge foarte multe talente și foarte mulți actori în devenire. Și vorbesc acum strict despre studenți. Atunci când ești student, cred că lauda nu e bună. Ar trebui să înveți să privești real lucrurile și să muncești foarte mult, pentru că meseria asta este foarte relativă. Azi poți avea un spectacol bun în care să ai publicul la picioare, mâine – îți poate fi rușine să ieși în scenă, pentru că nu ai pregătirea fizică și psihică corectă. Deci să muncim foarte mult și să nu așteptăm nimic în schimb. Ca în dragoste, când oferi totul fără a aștepta să ți se ofere ceva în schimb.
- Ați fost în turnee, ați participat la festivaluri, ați văzut teatrele din România. Teatrul „Satiricus I. L. Caragiale” este un teatru care prin rezultatele sale a ajuns la nivelul european. Comparând acest teatru cu teatrele în care ați mai fost, ce are deosebit în el?
Mi-am făcut studiile la Sibiu, la facultatea de teatru. Știu cum se face teatrul acolo, știu cum se face teatrul aici, știu cum sunt teatrele acolo și cum sunt cele de aici. Cred că ar trebui să luăm ce e mai bun de la fiecare. Teatrul nostru are loc de creștere, dar are și un loc foarte important în viață cultural-artistică din Republica Moldova, fiind un teatru avangardist. Este un teatru care a montat spectacole sociale și care a pus foarte multe întrebări. Noi, actorii, ar trebui să punem întrebări și să nu dăm răspuns. Spectatorul e datornic să-și caute singur răspunsurile. Teatrul „Satiricus I. L. Caragiale” este un teatru foarte, foarte bun. Atât.
- Un actor ieșind pe scenă trebuie să intre în pielea personajului, să uite de personalitatea sa, dar și de problemele cotidiene. Vă reușește mereu această detașare? Care e secretul?
Nu cred că un actor ar trebui să uite de personalitatea sa atunci când iese pe scenă. Într-adevăr, din punct de vedere profesional, trebuie să fugi de tine în scenă. Din punct de vedere personal, fiecare caracter, personaj pe care-l joci ar trebui să aibă o părticică din tine. Oricât de mult profesorii, regizorii, directorii de teatru ar încerca să zică că ar trebui să fugi de tine, că personajul este altfel și nu ar trebui să bagi în el toate caracteristicile personale, eu nu merg pe această teorie. Când ai pornit în actorie, ai pornit dintr-un moment sincer, fiind organic, natural, ai pornit de la calitățile tale. Stanislavski asta a vrut să zică – ar trebui să pornim de la noi spre personaj.
Într-adevăr, problemele pe care le confrunți în viața personală nu ar trebui să ajungă pe scenă. Trebuie să le lași la ușa teatrului. După care, plecând acasă poți plânge cât vrei.
- Fiecare actor, dacă e bărbat, dorește să-l joace pe Hamlet. Dumneavoastră ce rol visați să jucați și de ce?
Eu nu visez un rol oarecare, eu vreau să joc mult. Nu e neapărat ca rolurile să fie doar centrale, deoarece un actor trebuie să joace orice. Normal, am și eu personajele mele, pe care aș vrea să le joc, mai mult mă bazez pe teatrul rusesc, dar le țin până ce pentru mine, nu aș vrea să le zic până ce.
- Shakespeare spunea că „Viața e un teatru”. Ce sfaturi oferite de părinți vă servesc drept motto pe scena vieții?
Tatăl meu mi-a zis că în viață poți să fii orice, dar s-o faci cu dragoste, cu suflet și să-și placă, să fii cel mai bun. Un alt sfat se referă la muncă și tata îmi spune mereu: „muncește, muncește, muncește, pentru că actoria e o cursă de cai.” Dacă nu continui să alergi, te depășește unul care este în anul I sau poate era cel mai slab. La fel și Mama mi-a zis întotdeauna: „Dacă ai jucat astăzi un spectacol și ai avut parte de aplauze și toată lumea te-a lăudat nu înseamnă că trebuie să te culci pe o ureche”. Sinceritatea și faptul că orice lucru e făcut cu dragoste sunt două lucruri extrem de importante în actorie, dar și în viață, care câștigă întotdeauna.
- Runda întrebărilor blitz:
- Dacă o persoană joacă teatru în viață, datorită profesiei, observați mai ușor decât restul oamenilor că nu e sinceră?
- Aș vrea să zic da, dar voi zice nu. Am prea multă încredere în oameni și cred că toată lumea e bună, dar câteodată mă înșel.
- Ce o trădează cel mai des pe această persoană care nu este sinceră?
- Ochii.
- Care este indiciul ce vorbește despre succesul spectacolului?
- Munca
- Cu ce imagine vi se asociază teatrul?
- Cu cerul limpede, fără nori.
- Sunt fericită când… sunt împlinită.
- .. să joc foarte mult.
- Nu încape îndoială că… într-o zi nu voi mai putea face teatru.
