Din prima sursă: Interviu cu Sinilga Şcolnic, Pretorul sectorului Ciocana

0
1490
Sinilga Şcolnic: Avem mai multe idei ce vor fi dezvoltate sub formă de proiecte

Interviu cu Sinilga Şcolnic, Pretorul sectorului Ciocana

În 2018 aţi devenit pretor al sectorului Ciocana. Ce va determinat să acceptaţi această funcţie?

În luna august a anului 2018 am fost numită în funcţia de pretor al sectorului Ciocana, prin dispoziţia Primarului general interimar al municipiului Chişinău, Ruslan Codreanu. Motivul primordial care a stat la baza acceptării acestei funcţii a fost şi este dezvoltarea şi prosperarea sectorului Ciocana în diverse domenii.

În anul 1995, fiind o studentă tânără şi ambiţioasă, revenită în ţară, mi-am început cariera de funcţionar public în Pretura sectorului Ciocana. Activând timp de 24 de ani aici, am obţinut abilităţi profesionale, m-am dezvoltat, am avansat în carieră, începând de la specialist principal al secţiei generale şi ajungând în postul de pretor. Astfel, Ciocana mi-a devenit a doua casă.

Care era situaţia pe care aţi găsit-o la momentul preluării funcţiei?

În linii mari, situaţia în sector era una satisfăcătoare. Sigur, dacă nu luăm în calcul unii factorii care au stopat prosperarea sectorului, precum lipsa, în ultimii 10 ani, a investiţiilor, implementarea anumitor proiecte, înflorirea comerţului stradal ilegal. E vorba de probleme caracteristice Chişinăului, în general, şi fiecărui sector în parte.

Care au fost primele dvs. acţiuni în noua funcţie?

Am pornit de la executarea indicaţiilor primarului general, care au vizat salubrizarea teritoriului. Totodată, printre primele acţiuni pe care le-am înfăptuit în noua funcţie au fost: evacuarea a 126 de gherete neautorizate (acestea având expirate schemele de amplasare), ce aduceau un prejudiciu economic bugetului municipal; amenajarea a patru curţi după standarde modern; amplasarea terenurilor de joacă şi de fitness în sector; efectuarea salubrizării zilnice a 86 de staţii de aşteptare; reconstruirea platourilor de evacuare a deşeurilor menajere, lichidarea gunoiştilor neautorizate şi organizarea evenimentelor cultural-artistice şi de caritate.

Cu ce realizări din 2018 vă mândriţi cel mai mult?

Într-o perioadă scurtă de timp, am reuşit să realizez mai multe proiecte importante, printre care aş menţiona: iluminatul stradal, amenajarea aleii bulevardului Mircea cel Bătrân şi plantarea unui brad de 11 m pentru sărbătorile de iarnă.

Plantarea bradului pe aleea bulevardului Mircea cel Bătrân a contribuit la crearea unei atmosfere magice de sărbători. Pentru prima dată locuitorii sectorului au beneficiat deplin de propriul brad. În contextul sărbătorilor de iarnă, aleea a fost decorată cu creaţii ale meşterilor populari. O lucrare din fier forjat de 200 kg, cu denumirea „Doamna pe bancă”, a fost oferită în dar Preturii sectorului Ciocana, fiind amplasată pe alee.

Pe strada Alecu Russo, la intrare în sector, s-a instalat una dintre cele mai noi tehnologii de iluminare stradală, iar în consecinţă această stradă a devenit atractivă prin modul său specific de iluminare. De asemenea, sistemul de iluminat al bulevardului Mircea cel Bătrân a fost modernizat prin schimbarea dispozitivelor. Arborii acestei alei au căpătat o formă unică în urma lucrărilor efectuate de către angajaţii de la Spaţii Verzi.

Cum calificaţi colaborarea dvs. cu conducerea Primăriei municipiului Chişinău?

Colaborarea dintre Pretura sectorului Ciocana şi conducerea Primăriei municipiul Chişinău este una fructuoasă, deoarece, conform legislaţiei, pretorul este reprezentantul primarului în teritoriu. Datorită acestui fapt sunt evidente schimbările spre bine în sector. Rezultatele înregistrate de noi sunt o urmare directă a bunei conlucrări cu Primăria, de aceea sperăm şi în viitor la o astfel de colaborare.

Care sunt, în opinia dvs., provocările ce stau în faţa Preturii sectorului Ciocana?

Pentru anul 2019, Primarul general interimar, Ruslan Codreanu, a alocat Preturii sectorului Ciocana 5 milioane de lei pentru realizarea noilor proiecte care vor contribui la îmbunătăţirea condiţiilor de trai din sector. Astfel, noi considerăm că una dintre provocările ce stau în faţa administraţiei publice locale din sector este identificarea corectă a problemelor primordiale cu care se confruntă cetăţenii şi implementarea unor proiecte eficiente, care să contribuie la soluţionarea lor.

Ce priorităţi aveţi în continuare?

La moment avem mai multe idei ce vor fi dezvoltate sub formă de proiecte, precum atragerea investiţiilor străine şi a celor locale în parteneriat cu agenţii economici. Ca exemple de astfel de proiecte sunt: construcţia unei instituţii preşcolare, renovarea drumurilor şi înfiinţarea parcurilor de agrement pentru tânăra generaţie.

Ce aşteptări aveţi de la anul 2019?

Sunt ferm convinsă că în anul 2019 echipa Preturii sectorului Ciocana va materializa schiţele de proiecte propuse întru beneficiul populaţiei sectorului. Acest an este unul electoral şi suntem conştienţi că va avea un specific aparte, dar sunt sigură că echipa noastră va face faţă situaţiei.

Almanah Politic 2018

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.