Despre drept, filologie, Primărie, cultură şi bună organizare ne vorbeşte Vîntu Anatolie, Specialist Principal în Cadrul Direcţiei Generale economie, comerţ şi turism la Primăria Municipiului Chişinău.
Alo, Capitala: Din lumea Filologiei aţi păşit pe tămâmul Administraţiei Publice. Istoria, dar şi actualitatea cunoaşte cazuri în care litera şi dreptul erau reprezentate de aceeaşi persoană. Pe Dumneavoastră ce v-a determinat să faceţi acest pas?
Anatolie Vîntu : „Atât domeniul filologiei, cât şi cel al dreptului, fac parte din grupul ştiinţelor umaniste, deci au o sevă comună. Ambele domenii mă pasionau din perioada când eram elev, precum şi geometria. Primele studii superioare le-am făcut la Facultatea Litere a Universităţii de Stat din Moldova. Desigur, luam în calcul posibilitatea de a avea în viitor o activitate administrativă, având mai întâi o instruire filologică serioasă. Şi cu timpul mi-a crescut predispoziţia pentru domeniul dreptului. Astfel, fiind şi un autodidact în materia dreptului, am decis în perioada doctoranturii în filologie să urmez şi un masterat în drept la Academia de Administrare Publică, pentru a deveni un funcţionar pregătit temeinic. Astfel am devenit magistru în drept constituţional şi administrativ, în anul 2008. Tot în acel an, 2008, am finalizat doctorantura în filologie la Academia de Ştiinţe a Moldovei, iar în anul următor, 2009, am obţinut gradul ştiinţific de doctor în filologie, în urma susţinerii tezei, la care am lucrat 3 ani în mod intensiv şi disciplinat. Finalizându-mi riguroasa pregătire academică, am avut ulterior posibilitatea să-mi manifest cunoştinţele într-o funcţie de demnitate publică onorabilă şi responsabilă – funcţia de Primar al comunei Boşcana, r-nul Criuleni, comunitatea mea de baştină, mandatul 2011-2015. După încheierea mandatului de Primar am trecut cu serviciul în cadrul administraţiei publice a municipiului Chişinău.”
Alo, Capitala: Cum decurge ziua Dumneavoastră de muncă şi care sunt momentele cele mai dificile în activitatea, pe care o desfăşuraţi?
Anatolie Vîntu : Ziua de muncă a unui funcţionar public este normată la 8 ore (orele 8-17, cu pauză la prânz), însă chestiunile de serviciu te pot frământa şi în afara acestor ore. Cele mai dificile momente desigur că sunt atunci când trebuie să armonizezi interesele/ambiţiile factorilor de decizie locali şi naţionali cu prevederile legii în vigoare. În rest – rutină şi pe alocuri muncă meticuloasă la întocmirea unor acte strategice din domeniul evidenţei patrimoniului municipal, ce presupun şi inspectări la faţa locului a unor bunuri imobile, în diferite grupuri de lucru.
Alo, Capitala: Ce proiecte urmează să lanseze Direcţia Generală economie, comerţ şi turism până la începutul verii? Dar, în general, ce surprize îi aşteaptă pe chişinăuieni pe parcursul lui 2021?
Anatolie Vîntu : La etapa de faţă Direcţia Generală îşi propune să constituie şi să administreze un program soft fundamental în domeniul evidenţei patrimoniului municipal – Registrul electronic al patrimoniului mun. Chişinău, ce se referă la construcţiile şi încăperile izolate, proprietate publică a mun. Chişinău, aflate în gestiunea economică a subdiviziunilor Consiliului Municipal Chişinău (instituţii publice; întreprinderi municipale; societăţi comerciale în care CMC deţine cotă-parte integrală sau majoritară).
Alo, Capitala: Aveţi o experienţă vastă în ceea ce ţine administraţia publică, fiind în trecut şi Primar, şi Consilier. Care sunt regulile de aur ale unui manager bun?
Anatolie Vîntu : Consider că regulile sunt următoarele:
– să utilizezi puterea de decizie şi resursele disponibile la satisfacerea nevoilor stringente actuale, fie că se referă la infrastructură, fie că la viaţa spirituală a comunităţii;
– în orice acţiune de administrare sau în orice proiect administrativ major (din diverse domenii: patrimoniu, infrastructură, educaţie, drepturile omului etc.) de luat în calcul impactul asupra generaţiilor viitoare;
– în acţiunile planificate a se lua în calcul influenţa asupra mediului, habitatului uman.
Alo, Capitala: Cu ce realizare vă mândriţi în mod deosebit?
Anatolie Vîntu : Realizările reuşite în exerciţiul mandatului de Primar le-am comunicat – periodic şi la finele mandatului – comunităţii pe care am reprezentat-o. În calitate de funcţionar al capitalei, remarc anumite acte strategice pe care le-am produs:
– deciziile anuale (anii 2015-2019) privind rezultatele inventarierii bunurilor imobile proprietate publică a mun. Chişinău, aflate în gestiunea economică a subdiviziunilor CMC (instituţii publice; întreprinderi municipale; societăţii comerciale, în care CMC deţine cotă-parte integrală sau majoritară);
– Regulamentul privind inventarierea clădirilor, construcţiilor şi încăperilor izolate, proprietate publică a mun. Chişinău;
– participarea la acţiunea de documentare cadastrală a sediului Primăriei mun. Chişinău;
– conducerea misiunilor de inspectare în cazul unor bunuri imobile de mult timp necercetate;
– realizarea proiectelor de decizii privind transferul unor bunuri imobile din proprietatea statului în cea a mun. Chişinău.
Alo, Capitala: Urmează o întrebare puţin condimentată. Cum trebuie să reacţioneze o persoană publică atunci când este supusă calomniilor politice şi cenzurii?
Anatolie Vîntu : Calomniile, inclusiv politice (după caz), reprezintă unul din riscurile asumate în activitatea de funcţionar. Contează să îţi poţi argumenta legalitatea acţiunilor pentru organele statale şi mass-media. Aşa e, căci lucrezi cu oameni vii şi interesele lor concrete. În rest, în cazul unor fenomene mai grave, de defăimare din interes personal sau de grup, desigur că există instanţa de judecată pentru pedepsirea celor vinovaţi pentru lezarea onoarei, demnităţii şi a reputaţiei profesionale. În privinţa cenzurii, ceea ce de fapt înseamnă o particularitate a relaţiei cu conducerea instituţiei, contează a putea oricând să argumentezi utilitatea unor acţiuni sau posibilele efecte negative, în cazul neimplementării unor acţiuni sau implementării selective a acestora.
Alo, Capitala: Care sfaturi părinteşti vă sunt de ajutor la fiecare pas în viaţă şi în activitate?
Anatolie Vîntu : Provin dintr-o familie, în care părinţii au ştiut de bună înţelegere şi muncă onestă. Mama mea a lucrat pedagog aproape 30 de ani la Şcoala medie din Boşcana, fiind şi dirigintă la 4 generaţii consecutiv, iar tatăl meu a lucrat electrician, plus alte activităţi temporare în Boşcana. Am deprins de la părinţi munca onestă, comunicarea sinceră, iar cu timpul mi-am cultivat spiritul organizatoric. Orice acţiune o analizez temeinic în prealabil. Or, nu accept „haltura.” O acţiune ori o faci cum trebuie, ori mai bine nu risipi resursele şi plus la aceasta îţi mai provoci şi prejudecăţi nedorite. Pe lângă activitatea de funcţionar, sunt implicat şi în activitatea culturală, fiind membru-fondator în formaţia de bărbaţi „Cavalerii armoniei” de la Casa de cultură din Boşcana.














