Din prima sursă: Ruslan Codreanu referitor la cazul BioMilk

0
182

Ruslan Codreanu:

“O parte din succesul pe care l-am avut în lupta cu gheretele și comerțul stradal a fost că nu am făcut excepție pentru nimeni, indiferent cine sunt, ce rude au și din ce partide vin.

Toți sunt egali și regulile sunt aceleași pentru toți!

Factologic, referitor la cazul BioMilk:

În perioada 2016–2018, compania BioMilk a activat în Chișinău fără niciun document. Nu avea autorizație nici din partea Primăriei, nici din partea ANSA.

În 2018 am mers în întâmpinarea acestui agent economic și l-am ajutat oferindu-i scheme de amplasare provizorii. A fost un gest de solidaritate față de acest fermier, defavorizând cumva pe alți producători care nu au avut parte de același tratament.

Perioada oferită acestei companii a fost suficientă pentru a identifica spații de chirie de rând cu ceilalți agenți economici și a se conforma regulilor.

S-a mai mințit că ar fi autorizați de către ANSA să comercializeze produsele din mașini. Este autorizație doar pentru activitatea fermei și mai este o autorizație de transportare a mărfii cu acest tip de mașini, dar doar pentru un singur automobil. Nu au acte pentru a-și vinde produsele din automobil.

Am discutat cu administratorii de piețe pentru a ajuta BioMilk, să identifice spații de chirie de rând cu ceilalți comercianți și să intre astfel pe perimetrul piețelor, acolo unde în fiecare zi se prelevă probe de laborator privind calitatea și siguranța alimentelor și unde comercianții au toate autorizațiile de rigoare.

Producătorul a refuzat acest ajutor, pentru că este mai convenabil să stai acolo unde este flux mare de oameni, adică pe trotuare sau pe carosabil.

Vreau să mai menționez că la numeroasele solicitări ale locatarilor din jurul Pieței “Delfin”, timp de 3 luni, am dus o luptă cu vânzătorii ambulanți și am reușit să curățăm trotuarelor de la str. Alba Iulia și Liviu Deleanu de comerț ilegal.

Astfel, acum suntem acuzați că am curățat locul pentru BioMilk.

Vreau să fiu înțeles corect. Îmi doresc dezvoltarea tuturor producătorilor autohtoni, iar administrația publică îi va ajuta pe toți, dar fără să transformăm trotuarele în piețe ambulante. Ceea ce ne preocupă cel mai mult este siguranța consumatorilor.

Am demonstrat că suntem alături de agricultori prin evenimentele organizate în ultima perioadă. Mă bucur că am putut ajuta producătorii de struguri, de mere și de pomușoare cu cele 2 târguri din Scuarul Catedralei.

Avem iarmaroace agricole în sectoare și vom mai organiza astfel de acțiuni pentru a susține producătorii locali.”

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here