DIN PRIMA SURSĂ: INTERVIU CU ION BINDIU, CONSILIER MUNICIPAL

0
1135
  1. Ați absolvit UTM și ați activat o bună perioadă de timp în domeniul IT. Ce v-a făcut să vă reprofilați în domeniul politicii?

Activând profesional în domeniul IT în politică mă implicam ca un cetățean activ. Am participat la toate Adunările Naționale din anii 80-90, cu toate că locuiam, pe acele timpuri, în Comrat. Membru de partid nu am fost niciodată până în ianuarie 2016, atunci când am fost printre primii cu cererea de  aderare la  Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), care a fost fondat în mai 2016. Am fost membru al adunării de constituire PAS a organizației locale Cioacana, mun. Chișinău și delegat la congresul de constituire a Partidului Acțiune și Solidaritate.

Nu am dorit să fiu membru de partid până la cel moment, din cauza lipsei de democrație internă în partidele care activau în acea perioadă (deși le simpatizam pe unele), dar și prezența în partide a unor persoane, care utilizau partidele ca instrument de a se îmbogăți sau de a face carieră politică sau profesională. Un imbold de a mă implica în activatea politică (PAS), a fost  dezămăgirea în guvernarea pe atunci existentă și după declarațiile Maiei Sandu într-un interviu cu Natalia Morari, referitor la formarea unui partid și ce presupune un partid veritabil:  ”Un partid care se construiește de jos în sus, și nu invers. Asumarea responsabilității pentru binele public. Un partid care există prin aportul membrilor săi, prin cotizații, prin sprijin onest, dar nu prin finanțări netransparente, dar și prezența unei democrații interne”.

După mine, a face politică este ca și a face o activitate profesională. În ambele cazuri, poți activa pentru a face lucruri frumoase, sau a activa numai pentru interes persoanal, fără a te bucura de  efectul (produsul) activității sale. Deoarece în activitatea profesională în domeniul IT făceam lucruri frumoase și pe plac, dar în partidele care existau atunci nu se observa o posibilitate și dorință reală de a schimba lucrurile, în care toți membrii se pot promova ca profesioniști în funcții, dar nu vor cere funcții drept răsplată pentru că fac parte din partid.

  1. Care sunt problemele principale ale oraşului? Ce proiecte intenționați să propuneți la vot, în timpul apropiat, care au menirea să le soluţioneze?

Orașul are o sumedenie de probleme, deoarece orașul nu a fost privit de Primar și Consiliul Municipal ca un domeniu de gestionare corectă, cu o viziune strategică de dezvoltare, dar a fost privit ca un obiect ce permite menținerea la putere 4 – 8 ani și o sursă de a se îmbogăți. Aș menționa următoarele probleme majore: transportul, dezvoltarea arhitecturală haotică, fără respectare planului general de dezvoltare, decizii luate de Consiliu și Primar cu caracter electoral populist.

Fiind secretar al Comisiei pentru protecție socială, ocrotire a sănătății, educație, cultură, mass-media și relații interetnice, dar și ca specialist în domeniul IT, mă deranjează metodele de atribuire și calculele ajutoarelor financiare (compensații, indemnizații…) pentru cetățeni. În primul rând aș menționa compensațiile pentru agentul termic cu o sumedenie de lacune:

  1. Aplicarea uniformă a mărimii ajutorului financiar (40% din valoarea facturii) pentru toate categoriile ce se încadrează în criteriul „venitul global lunar net per persoană mai mic de 3000 lei). Ca rezult o inechitate socială – cel cu 3000 lei venit și cel cu 1000 lei venit primesc același ajutor;
  2. Veridicitatea scăzută a informației în baza căreia se atribuie ajutorul financiar;
  3. Metode neadecvate de colectare a documentelor confirmative, fără utilizarea tehnologiilor informaționale existente la moment;
  4. Lipsa unei baze de date ce ar permite controlul, planificare și gestionarea adecvată a problemei.
  5. Intenționați să propuneți la vot unele proiecte, care vor viza și domeniul IT?

Desigur voi propune diferite proiecte în acest domeniu, având în vedere că în programul Primarului sunt  prevăzute proiecte majore ca ”Smart city”, la care pot participa cu expertiză consultativă. Un așa proiect este unul complex și de lungă durată și incontiniu, de acea sunt o mulțime de exemple de eșec de implementare sau raportare de implementării haotice a diferitor subproiecte care nu sunt concordate reciproc. Mă miră faptul că utilizarea tehnologiilor informaționale în activitatea Primăriei și Consiliului sunt la un nivel scăzut, în cazul utilizării instrumentelor larg răspândite, care nu necesită resurse financiare, doar eforturi minime. Desigur este convenabil de a trâmbița proiecte informaționale majore cu efect electoral și stagnând pe loc cu proiecte simple.

  1. Care este cea mai mare realizare a Dumneavoastă, cu care vă mândriți în mod deosebit?

Mă mândresc cu faptul că peste tot în activitatea profesională, am avut realizări de succes, realizate (pioneriat) prima dată în Moldova:

  • Primul centrul de calcul cu mașină electronică modernă în centre raionale (Hâncețti 1977);
  • Primele calculatoare persoanale tip IBM în Comrat – 1989.
  • Prima utilizare industrială a celei mai moderne baze de date ORACLE în Moldova, utilizată la implementatrea celui mai performant sistem informațional bancar în Moldova – Oguzbank 1996 (la acel moment);
  • Șef de proiect la implementarea și dezvoltarea sistemului informațional bancar în Banca Națională a Moldovei în 2001-2002, care este funcțional până în prezent;
  • Implementarea sistemelor informaționale bancare în 6 bănci comerciale din Moldova, și peste hotare – banca Comercială Unibank Bacu Azerbaidjan, Bank of Georgia Tibilisi (2001-2010);
  • Sistem informațional de tip „business intelligence” a renumitei  companiei mondiale SAP AG Germania, în Banca Națională a Moldovei (2013).
  1. Care au fost oamenii frumoși, care v-au înconjurat în copilărie? Unde v-ați făcut cu studiile, unde ați activat până acum, aveți frați, surori, copii?

În primul rând părinții, surorile, copii mei. Bunici nu am avut în viața mea, au decedat toți până la nașterea mea. De fapt bunica de la tata a decedat la orele 4 dimineața, în ziua în care eu m-am născut – la 4 după amiază. Surori am 3, două din ele sunt în viață, locuiesc în regiunea Cernăuți. Am avut și 2 frați, dar au decedat în fragedă copilărie. Am 2 copiii, o fată și un băiat, ambii trăiesc în Chișinău, activează în domeniul IT. De la fată am 2 nepoți, o fetiță de 10 ani și un băiat de 8 ani.

Am studiat în școala din satul natal românesc din raionul Herța, regiunea Cernăuți. Apoi am absolvit facultatea de Electrofizică (1977) a Institutului Politehnic din Chișinău. Am activat în domenii legate de tehnologii informaționale: centrul de calcul raional de statistică din Hâncețti, Comrat, rețelele electrice de Sud Comrat, Oguzbank Comrat, Agroindbank Chișinău, compania de implementare a produselor tehnologiilor informaționale bancare F-Line Technologies Chișinău, întreprinderea mixtă ”Consulting Software & Innovation” din Chișinău.

  1. Pe facebook, la grila relații ați indicat văduv. Ce ne puteți spune despre soția Dumneavoastră?

Soția mea a decedat în 2014, după o boală incurabilă (scleroza multiplă), după ce a fost imobilizată complet la pat timp de 10 ani. A suferit mult, dar nu se plângea și tot timpul spera că va deveni sănătoasă. Ne-am cunoscut în Cebocsar (ea de naționalitate ciuvașă), unde eu mi-am pregătit diploma de absolvire. Și imediat după ce ambii am absolvit facultate ne-am căsătorit. Ambii am activat împreună în domeniul IT.

  1. Ce neajunsuri are bugetul pentru anul 2020? Vor fi periclitate unele domenii de activitate ori, dimpotrivă, finanțarea în noul an este una promițătoare?

Bugetul din anul acesta ca și în anii precedenți, are un mare neajuns – lipsa de bani. Deoarece pentru adoptarea bugetului a fost foarte puțin timp și eu particip pentru prima dată în calitate de Consilier, nu mă pot exprima cu referire la cât de promițător este bugetul.

Cred că este necesar să avem o strategie de dezvoltare a municipiului, iar bugetul să fie planificat în contextul acestei strategii.

Vreau să subliniez un lucru important, după părerea mea. Rolul consilierului nu este pentru a accepta ca dogmă că venitul la buget este acesta și distribuirea bugetului pentru cele mai stringente necesități ale municipiului, dar pentru a găsi venituri noi la buget (surse noi de venituri, majorarea celor existente). Și campania electorală trebuie axată nu pentru promiterea unor facilități (străzi, salubritate, transport comun – asta este funcția serviciilor Primăriei), dar obligația de venituri mai mari în buget și diversificarea surselor de venituri.

  1. Care sfaturi ale părinților și bunicilor, astăzi, vă servesc drept motto în viață?

Am memorizat pentru toata viața, și așa mă strădui să procedez în viața mea, cum spunea mama ( fără carte dar cu minte lucidă): „Ce ție nu-ți place, la altul nu face”, adăugând că dacă toți ar proceda așa, apoi totul în lume ar fi minunat. Adică dacă cineva a procedat rău în privința ta, apoi tu niciodată să nu procedezi la fel față de alții.

Tata, cu care noaptea ascultam prin anii 60 la radio pe ascuns ”Vocea Americii”, ”Europa Liberă”, a fost învățător de matematică. Chema elevii să învețe bine pentru a putea câștiga o bucățică de pâine. Se întâmpla în anul 1966. La care eu am reproșat ( ca unul foarte citit), dar care este sensul – „generația de astăzi va trăi în comunism”. La pauză, el numai mie mi-a spus: comunismul nu va fi niciodată, aceasta este împotriva naturii omului, singur tu ai spus asta prin reproșul tău.

  1. Ce aţi vrea să le uraţi în Noul An chişinăuienilor şi, în general, întregii ţări?

La toți le doresc bunăstare în noul an, sănătate, credință și luptă pentru o viață mai bună. Toți să fie fericiți  alături de cei dragi.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.