ROXANA PURICE: “AEGEE PROMOVEAZĂ O EUROPĂ EGALĂ, DEMOCRATICĂ ŞI UNITĂ, DESCHISĂ TUTUROR…”

0
258

Voluntariatul, proiectele, ONG-urile şi implicarea sunt patru forţe în stare să mişte lucrurile spre bine în Republica Moldova. Despre experiența sa de voluntar şi de fundraising la “AEGEE-Chişinău” ne vorbeşte Roxana Purice, o tânără, care prin exemplul ei poate inspira la lucruri mari.

ALO, CAPITALA: Prin ce v-a atras Asociația Studenților Europeni “AEGEE – Chişinău” şi de cât timp faceți parte din această familie?

ROXANA PURICE: “Am participat în perioada de vară si toamnă la unele activități marca AEGEE, astfel am făcut cunoștință cu mulți membri ai organizației și m-am prins la gândul că mi-ar face plăcere să fiu și eu parte a echipei. În luna noiembrie am observat că se fac recrutări și nu am ezitat să aplic, deoarece oamenii care deja făceau parte au fost foarte receptivi și amabili, iar pentru mine motivația principală este echipa și atmosfera de lucru a organizației. Şi uite așa, deja de 7 luni fac parte din familia “AEGEE-Chișinău.”

ALO, CAPITALA: Voluntariatul aduce multe beneficii. Pe lângă experiență, socializare, bună dispoziție şi mulți prieteni există şi carnetele de voluntar, care sunt de mare ajutor la angajare, deoarece înregistrează activitatea de voluntar ca experiență de muncă. Câte carnete de voluntar aveți?

ROXANA PURICE: “Voluntariatul mai înseamnă responsabilitate și angajament, pentru că trebuie să ne asumăm conștient și cu seriozitate această activitate, pentru care suntem răsplătiți cu ore de voluntariat. Am un singur carnet de voluntariat, în care sunt înscrise toate orele realizate în cadrul organizațiilor din care fac parte, ulterior aceste ore vor fi considerate experiență profesională și pot fi folosite fie la admiterea la universități, fie la angajarea în câmpul muncii.”

ALO, CAPITALA: Faceți parte din noul Board al “AEGEE-Chişinău”. Ce impresii persistă în legătură cu încrederea oferită şi ce responsabilități de bază aveți în cadrul asociației?

ROXANA PURICE: “Timpul petrecut prin prisma emoțiilor pozitive în cadrul organizației m-a motivat să aplic în noul birou administrativ al AEGEE și la ultimul Local Agora am fost votată în calitate de responsabil fundraising. Mă simt flatată că mi-a fost încredințat postul respectiv și cred că anume prin practică voi învăța mai multe lucruri utile, iar dintre principalele activități, realizate de mine, se includ:
• Identificarea oportunităților şi ideilor pentru dezvoltarea de noi programe de fundraising și proiecte;
• Implementarea strategiilor de strângere de fonduri (sponsorizări, campanii de fundraising, etc);
• Abordarea și atragerea noilor sponsori și parteneri care să susțină activitatea organizatiei;
• Actualizarea bazei de date cu noii donatori ai organizației;
• Menținerea legăturii cu contactele, pe care le-am inițiat pentru anumite proiecte.”

ALO, CAPITALA: Fiecare familie există în jurul unor valori, pe care le respectă cu sfințenie. Care sunt valorile familiei “AEGEE-Chişinău”? Şi apropo, câte naționalități există în această familie?

ROXANA PURICE: “La nivel internațional AEGEE are peste 13 000 de membri în peste 40 de oraşe, unite în 160 de grupuri
locale, care sunt numite antene, în orașele universitare din Europa, Rusia, Turcia și Caucaz, cu un bord european la Bruxelles. AEGEE promovează o Europă egală, democratică și unită, deschisă tuturor de peste hotarele naționale.
Membrii actuali sunt mereu disponibili să-şi ajute coechipierii, să ofere sfaturi practice acumulate de mulți ani de foștii membri, atât organizatorice, cât și administrative. AEGEE pune accent pe implicare, toleranță, solidaritate, responsabilitate, egalitate de șanse, respectarea drepturilor omului și încredere.”

ALO, CAPITALA: La ce evenimente ale asociației ați reuşit să participați şi de la ce activitate ați revenit acasă cu emoții din cele mai vii, şi mereu retrăiți acele emoții când vă amintiți de ea?

ROXANA PURICE: “Pentru mine cele mai memorabile momente sunt printre primele interacțiuni cu AEGEE. Am avut ocazia să particip la sesiuni ale Proiectului „Generatorul Schimbării: Tineret 2020”, care m-a entuziasmat prin diversitatea subiectelor discutate și prin speakerii invitați. Datorită proiectul respectiv am cunoscut echipa din acea perioadă, am aflat cu ce se ocupă AEGEE, ce proiecte implementează și m-a motivat să aplic în cadrul organizației.”

ALO, CAPITALA: Vă veți implica în proiectul “Universitatea de vară”? Cine poate participa la eveniment şi ce surprize îl/o aşteaptă?

ROXANA PURICE: “Universitatea de vară este un curs internaţional şi unic, desfăşurat anual în perioada de vară, în circa 100 de oraşe ale comunităţii europene AEGEE. Este un eveniment internaţional organizat pentru tineret şi de către tineret, unde grupuri multiculturale învaţă şi se bucură reciproc de minunile varietăţilor culturale ale ţării gazdă.
La moment, suntem în procesul de organizare a proiectului și preconizăm 25 de participanți internaționali, care vor descoperi cultura, istoria, cultura vinului din Moldova, viața rurală a bunicilor noștri, magia care se întâmplă în Chișinău prin fotografie, diversitatea arhitecturală din epoca medievală până la cea sovietică și diverse forme de artă precum dansul, graffiti-urile. De asemenea, vor avea posibilitatea de a călători în timp și trăi într-o zi din trecutul nostru, de a simți cultura și viața sovietică.”

ALO, CAPITALA: Runda întrebărilor blitz:
– Cu ce imagine vi se asociază cuvântul “voluntar”?

ROXANA PURICE: “Soare.”
– Dacă ar fi să reprezentați voluntariatul printr-o culoare, care ar fi alegerea Dumneavoastră?
ROXANA PURICE: “Galben.”
– Economia+voluntariatul =
ROXANA PURICE
: “Emoții.”
Economia + voluntariatul + propria afacere =
ROXANA PURICE
: “Rentabilitate.”
– Dacă ar fi să vă reprezentați printr-o ramură a matematicii, care ar fi aceasta?
ROXANA PURICE
: “Trigonometrie.”

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here