DIN PRIMA SURSĂ: INTERVIU CU ALEXANDRU AGHENIE, CONSILIER MUNICIPAL

0
617
  1. Care a fost motivul, pentru care ați ales să deveniți consilier?

Cu siguranță, nu am venit în Consiliul Municipal Chișinău pentru a face politică, însă nu putem nega faptul că impactul care îl are politica asupra omului de rând, în ultima perioadă, este în continuă creștere. Aceasta a fost una din cauze pentru care domeniul politic a devenit drept domeniu de activitate pentru mine, iar odată cu el și funcția de consilier municipal. Sistemul politic moldovenesc, inclusiv modul în care sunt organizate anumite procese, favorizează supraviețuirea și prosperitatea inclusiv a localităților. Câtă vreme oamenii vor putea alege reprezentanții lor în orice structuri ale statului, inclusiv reprezentanți în Consiliul Municipal Chișinău, atâta vreme clasa politică va fi preocupată în primul rând să le reprezinte interesele. Acest lucru influențează toate inițiativele de dezvoltare a urbei,  important este să fie o conlucrare între forțele politice din CMC.

Prima responsabilitate pentru un Consilier este să dezvolte orașul, să construiască zone de agrement, zone verzi, să-l facă mai accesibil, mai sigur și mai confortabil pentru locuitori. Consider că funcția respectivă îmi va oferi această posibilitate.

  1. Cu ce gânduri de schimbare, intenții de proiecte veniți în Consiliul Municipal?

Consider că e necesar să menționez cât de puține lucruri au fost făcute de către precedenta administrație locală în toate domeniile, începând cu domeniul social-cultural și finisând cu proiectele de infrastructură. Observăm că în ultima perioadă lucrurile au început să se miște spre bine, iar locuitorii capitalei cu siguranță ar putea confirma acest fapt. Voi continua pe aceeași notă pozitivă și voi menționa că îmi propun realizarea mai multor proiecte de dezvoltare care să vină în folosul comunității. Una dintre prioritățile mele ar fi implicarea la maxim în domeniul sportiv, dat fiind faptul că autoritatea locală nu a fost preocupată de acest segment, am ajuns să ducem lipsă acută de infrastructură sportivă, atât pentru sportul practicat de amatori cât și de profesioniști. Degradarea acestui domeniu are repercusiuni directe asupra locuitorilor: stadioanele se află în paragină, echipament învechit sau în general lipsa acestuia, care contribuie la demotivarea oamenilor de a face mișcare. Dar cu toții știm bine proverbul  ”O minte sănătoasă într-un corp sănătos!”.  De aceea voi contribui la promovarea sportului în capitală. În majoritatea orașelor din lume se investește masiv în dezvoltarea sportului, iar acest exemplu ar trebui urmat și de către Chișinău. Sunt convins că orice inițiativă în acest sens va fi susținută de către Consilieri și Executivul Primăriei. Pe lângă proiectele în domeniul sportiv, în cadrul Consiliului, împreună cu colegii, nu doar din fracțiunea pe care o reprezint, dar și cu alți exponenți, voi încerca să găsesc soluții pentru amenajarea orașului, realizarea lucrărilor publice, dezvoltarea economico-socială a Chișinăului, găsirea de fonduri pentru toate activitățile orașului în funcție de priorități și amploarea acestora, prioritate având finalizarea proiectelor bune pentru oraș, care deja au fost lansate.

  1. Unde ați activat până acum şi în ce domeniu aveți făcute studiile? Fiecare Consilier are şi o altă activitate, deoarece salariile sunt mici. Care este activitatea Dumneavoastră de bază?

Studiile le-am început la școala Nr. 27, apoi licelul sportiv nr. 2, după care am finalizat Liceul Teoretic „Gaudeamus” din Chișinău. Din anul 2009 sunt absolvent al USM, Facultatea Relații Internaționale Științe Politice și Administrative, iar în 2011 am finalizat studiile de masterat la aceeași facultate! Cunosc la nivel de comunicare patru limbi: română (nativă), rusă, engleză, italiană.

Până a deveni Consilier Municipal am activat în domeniul privat. Ulterior am muncit în domeniul societății civile la organizațiile neguvernamentale precum Mișcarea Tineretului și Studentului din Republica Moldova „DA” și Fundația de Binefacere „Soluția”. Din 2012 până în prezent sunt membru al echipei Publicației Periodice „Socialiștii”, am început de la funcția de jurnalist, machetator, designer, iar la moment am onoarea să conduc această echipă de oameni minunați. Toate aceste funcții mi-au oferit posibilitatea să acumulez experiență și abilități de leadership, capacitate de sinteză și analiză, capacități decizionale, spirit organizatoric, aptitudini de coordonare. Iar acest lucru îmi este util și în funcția de Consilier în Municipiul Chișinău.

  1. Care sunt cele mai grave probleme ale oraşului, la etapa actuală?

Acest oraș în ultimii ani a degradat constant, sunt multe de făcut, iar noi cu toții trebuie să fim conștienți de faptul că aceste lucruri nu se schimbă peste noapte. Voi depune maxim efort și împreună cu colegii din Consiliul Municipal Chișinău vom reuși să facem lucruri frumoase! Însă locuitorii capitalei trebuie să fie conștienți că și ei sunt parte a sistemului, iar orice contribuție, idei, sugestii, recomandări din partea lor, vor fi binevenite! Împreună vom face orașul mai comod și mai frumos, noi toți trăim aici, iar la dezvoltarea lui trebuie să participăm cu toții. Chișinăul este pentru toți! Cu toții merităm să mergem pe drumuri bune, să ne plimbăm în parcuri comode, să avem sistem de educație performant, domeniu social dezvoltat, sistem de sănătate eficient, iar toate aceste domenii, la moment, se dezvoltă frumos. Fiecare din noi trebuie să depună efort pentru a mișca lucrurile spre bine și a readuce faima orașului de altădată.

  1. Ce sfaturi oferite de părinți vă sunt utile în viață şi vă vor fi utile şi în noua funcție?

Părinții mereu îmi ziceau că dacă ai destulă răbdare și responsabilitate poţi să miști și munţii din loc sau ”Cu răbdarea treci și marea”. Trebuie să avem răbdare, cu toții vedem în ce regim alert trăim și cât de rapid se schimbă evenimentele. Nu există nimic imposibil, trebuie doar noi să depunem efort, să fim responsabili și devotați în ceea ce facem. De mic copil am fost învățat să fiu ordonat și responsabil, respectiv aceste calități mă reprezintă și îmi vor fi foarte utile în noua funcție.

  1. Căror persoane le sunteți recunoscător, în mod deosebit, pentru ceea ce ați ajuns în viață?

Pe parcursul vieții am întâlnit multe persoane care m-au marcat, însă aș prefera să nu le dau nume, dat fiind faptul că aș putea omite neintenționat pe cineva și nu ar fi corect.

Însă, cu siguranță că, părinții sunt și vor rămâne importanta sursă de inspirație și exemplu de urmat. Mereu am fost uimit de faptul cum ei le reușesc pe toate! Pentru mine părinții sunt un exemplu de tărie de caracter, omenie, devotament, sacrificiu și alte calități necesare pentru a fi OM. Le sunt recunoscător pentru faptul că mi-au dat educația necesară, m-au format ca personalitate și cu siguranță mi-au oferit sprijin pentru a-mi găsi locul în societate. Lor le datorez ceea ce sunt astăzi!

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here